Attila Korodi, ministrul Mediului: „Nu se pune problema să dăm aviz de mediu proiectului Roșia Montană”

Publicat: 20 03. 2014, 23:03
Actualizat: 22 10. 2014, 11:05

Attila Korodi spune că va susține orice proiect de cercetare industrială care prezintă o metodă alternativă la exploatarea cu cianură. Proiectul Roșia Montană nu are nicio șansă să primescă aviz de mediu prea curând, pentru că de la dosarul depus de Roșia Montană Gold Corporation lipsesc multe documente pe baza cărora s-ar emite avizul de mediu, susține Attila Korodi într-un interviu acordat gândul.

Mai jos interviul în care Attila Korody face declarații cu privire la proiectul Roșia Montană

Susțineți sau nu  exploatarea aurului prin procedura cianurării în România? Care este poziția dumneavostră în privința proiectului Roșia Montană?

Din punctul meu de vedere, știu că nu face parte din strategia națională, dar eu cred că sunt foarte multe probleme în acest proiect din cauza deficiențelor pe conformare și a iazului de decantare. De aceea, cianura în sine nu cred că este foarte bună. Eu voi susține orice proiect de cercetare industrială care găsește soluții de înlocuire a cianurii. Este punctul meu personal de vedere că asta ar trebui să fie calea cea mai bună. Eu știu că sunt proceduri industriale pentru care cea mai simplă și adecvată soluție este cianura, dar ne dă bătăi de cap.

În cât timp va da Ministerul Mediului avizul de mediu? O lună, două, trei…

Nici nu se pune problema. A fost o ședință de întrunire a Comisiei de Atestare Tehnică care își dă acordul pentru avizul de mediu pentru Roșia Montană  în ianuarie, ședință în care a fost distribuit raportul comisiei Roșiei Montane din Parlament, care are anumite elemente obligatorii pentru noi. O să ne mai vedem săptămâna viitoare din nou în CAT. Dar ce vă pot spune eu deja este că din activitatea comisiei parlamentare s-a văzut că informațiile funizate pe domeniul tehnic pe anumite teme, de exemplu problema geologică a Văii Corna, trebuie analizate. Numai dacă răsfoiți raportul din Parlament vă dați seama că Ministerul Mediului trebuie să vină cu răspunsuri. Și dacă aceste răspunsuri nu sunt bine făcute, nicio procedură de evaluare nu poate să se încheie. Mai sunt și alte lucruri. Prin acest raport, Parlamentul a decis că nu dă gir mutării albiei Pârâului Corna și acest lucru este definitoriu la ora actuală. Mai avem problema deciziei instanței din Suceava pentru descărcarea arheologică care suspendă procedura de descărcare. Asta înseamnă că documentele pe care ar trebui să le avem pentru a putea emite o decizie nu le avem.

Un orizont de timp?

Nu vreau să dau un orizont de timp, pentru că pe Roșia Montană am învățat  că fiind un proiect foarte complex care depinde de foarte multe instituții nu poți face estimări de timp. E foarte bine că directiva europeană nu cere orizont de timp, ci pur și simplu cere o decizie corectă și fundamentată. La ora actuală, sunt lucruri care au fost superficial abordate.

Contextul privind proiectul Roșia Montană

După în septmbrie anul trecut  Guvernul României a propus un proiect  de lege privind Roșia Montană, sute de mii de oameni au ieșit săptămânal  în  stradă să protesteze împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană. Ca urmare, Guvernul a cerut Parlamentului să formeze o comisie care să analizeze acest proiect de lege. Această comisie a respins în luna noimentie proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roșia Montană. Ulterior, Senatul a respins proiectul de lege privind Roșia Montană, în forma transmisă de Guvern. Proiectul se află în prezent la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz. Însă, până în prezent, Camera Deputaților nu a votat asupra proiectului de lege.

Săptămâna trecută, Gabriel Resources Ltd, compania care deține Roșia Montană Gold Corporation, a anunțat că ar putea concedia 400 de muncitori din România, adică 80% dintre angajații din România, dacă nu se îmbunătățesc perspectivele pentru proiectul aurifer Roșia Montană. Muncitorii vor fi concediați începând cu 1 mai.