De ce fug adolescenții de pe Facebook

Publicat: 11 11. 2013, 15:16
Actualizat: 27 03. 2019, 23:40

Adolescenții renunță la Facebook în favoarea altor aplicații de comunicare instantanee precum WhatsApp, WeChat și Kakao Talk, din cauza faptului că părinții lor au început să folosească tot mai mult această rețea de socializare, informeză theguardian.com.

Conform sursei citate, Facebook a făcut un anunț surprinzător în această lună, potrivit căruia a înregistrat o scădere a numărului utilizatorilor zilnici, în special în rândul adolescenților. Cu alte cuvinte, adolescenții folosesc în continuare Facebook, dar nu mai utilizează rețeaua de socializare la fel de mult ca în trecut.

Migrația graduală a adolescenților către aplicațiile de comunicare instantanee precum WhatsApp, Kakao Talk și WeChat ar putea face ca Facebook să devină victima propriului succes. Drumul către creșterea până la aproximativ 1,2 miliarde de utilizatori activi pe lună ai Facebook s-a intersectat și cu mămici, tatici, mătuși și unchi care s-au alăturat rețelei de socializare, aceștia postând pe „peretele” copiilor citate inspiraționale, imagini cu animale drăguțe și comentarii la fotografiile copiilor. În acest context, nu este de mirare că Facebook nu mai este un loc în care adolescenții să-și actualizeze statusul de pe această platformă fără niciun fel de inhibiții, ci un instrument de comunicare obligatoriu pe care utilizatorii tineri continuă să-l folosească pentru că „toată lumea procedează astfel”. Așadar, toate lucrurile amuzante se întâmplă acum în altă parte, mai exact pe telefoanele lor mobile.

Când aplicațiile de comunicare instantanee precum WhatsApp au apărut în 2009, acestea au fost privite ca o amenințare de către operatorii de telefonie mobilă. Se estimează că operatorii de telefonie mobilă ar fi pierdut aproximativ 23 de miliarde de dolari din veniturile provenite din SMS-uri din cauza acestor aplicații de comunicare, care permit ca utilizatorii să trimită mesaje instantanee gratuite prin intermediul conexiunii de date a telefonului, care de cele mai multe ori este nelimitat.

WhatsApp – cea mai populară aplicație de comunicare instantanee din Marea Britanie și folosită de jumătate dintre posesorii de iPhone-uri din această țară, potrivit revistei Mobile Marketing – are peste 350 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Astfel, aceasta este cea mai mare aplicație de mesagerie din lume privind utilizatorii, cu mai mulți utilizatori activi chiar și față de platforma Twitter, care numără 218 milioane.

Potrivit sursei citate, 90% din populația Braziliei, 75% dintre ruși și jumătate dintre britanici folosesc aplicații de comunicare instantanee.

Unul dintre motivele care explică parțial această migrație constă în creșterea treptată a numărului utilizatorilor de vârsta a treia pe platforma Facebok. Un alt motiv este acela că aplicațiile de mesagerie oferă conversație privată cu prietenii din viața reală. Astfel, în loc de „urmărirea pasivă” a activității oamenilor, aplicațiile de mesagerie promovează dialogul instantaneu cu diferite grupuri de prieteni. Astfel, 78% dintre adolescenți și tineri folosesc aplicațiile de comunicare instantanee pentru a stabili o întâlnire, potrivit unui studiu realizat de Youth.

De asemenea, aceste aplicații de comunicare instantanee nu se mai axează doar pe mesagerie, ci sunt adevărate rețele de socializare. Cel mai bun exemplu vine din Asia, fiind dat de platformele de comunicare KakaoTalk (Coreea de Sud), WeChat (China) și LINE (Japonia). Toate acestea au milioane de utilizatori, WeChat numărând peste 200 de milioane, platforma oferind atât jocuri, cât și posibilitatea de a distribui muzică.