Mai multe organizații avertizează că CENZURA internetului a început oficial în România

Publicat: 22 08. 2015, 17:22
Actualizat: 23 08. 2015, 09:35

Potrivit celor șase organizații, o instituție administrativă (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ONJN) și-a luat rolul de cenzor al site-urilor web pe care utilizatorii români le pot accesa, transmite Epochtimes-romania.com.

Această cenzurare a internetului a devenit posibilă în temeiul legii nr. 124/2015, promulgată pe 12 iunie 2015, care, la art. 10(7) stipulează că: „Furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice […], sunt obligați să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. referitoare la restricționarea accesului către site-urile de jocuri de noroc neautorizate în România, precum și cele referitoare la reclamă și publicitatea acelor jocuri de noroc organizate de către un operator de jocuri de noroc nelicențiat în România”.

La 12 zile de la promulgarea acestei legi, ONJN a adoptat, fără dezbatere publică, o decizie, publicată pe site-ul instituției abia după o lună de la adoptare, care nu numai că obligă furnizorii să blocheze accesul la unele site-uri prin DNS, ci și să redirecționeze utilizatorii către un site găzduit de STS http://213.177.28.90/.

Furnizorii de servicii Internet vor fi obligați să implementeze un sistem de filtrare a site-urilor, obligatoriu, pentru toți clienții lor. Aceștia vor deveni practic cenzorii informației accesate de orice utilizator român.

De asemenea, conform deciziei ONJN din 24.06.2015, aceasta înseamnă și că STS, cel puțin, va putea colecta toate adresele IP ale utilizatorilor de Internet de pe teritoriul României care încercă să acceseze acele site-uri, semnalează ONG-urile