Minidrone controlate de pe smartphone sau tabletă, în oferta unui furnizor de telefonie mobilă din România

Publicat: 27 08. 2014, 12:52
Actualizat: 07 02. 2019, 16:18

Minidronele Rolling Spider și Jumping Sumo pot fi controlate cu ajutorul unei aplicații gratuite, FreeFlight 3, pentru dispozitive iOS, Android, Windows 8.1 și Windows Phone 8.1.

Prima dronă se poate deplasa atât în aer, cât și pe sol, pe pereți și chiar pe tavan. Aceasta este echipată cu o cameră verticală, poziționată sub fuselaj, care o ajută să se stabilizeze în timpul zborului și să realizeaze fotografii în aer liber sau în interior.

Drona are autonomie de 8 minute și funcționează cu o baterie reîncărcabilă.

Jumping Sumo este echipată cu două roți retractabile, se poate deplasa cu o viteză maximă de 2 metri/secundă și are o autonomie de 20 de minute.

Aceasta este echipată cu obiectiv superangular care trimite imagini video în direct pe ecranul smartphone-ului sau tabletei pilotului și poate realiza fotografii și videoclipuri pe care le poate stoca pe un stick micro-USB conectat în prealabil la ea.

Cele două minidrone vor fi disponibile atât în Orange shop, cât și în magazinul online, la prețul de 169 euro pentru Parrot Jumping Sumo, respectiv 109 euro pentru Parrot Rolling Spider.