Pericolul din rețelele publice de wi-fi. Avertisment de ultimă oră al SRI

Publicat: 19 07. 2016, 20:35

SRI avertizează că există hackeri care clonează rețele de tip Wi-Fi gratuit și accesează datele personale. De asemenea, Serviciul Român de Informații îi sfătuiește pe cei care merg în concedii să acceseze site-uri și servicii online care nu necesită date personale sau parole personale de acces, potrivit TVR.

În ceea ce privește firmele, ele sunt îndrumate către conexiuni de tip VPN, deoarece, potrivit SRI, datele transmise în acest mod sunt criptate.

Potrivit SRI, la conexiunea în regim wireless trebuie respectate 5 reguli de securitate:

1. Evitarea conectării la rețelele Wi-Fi publice, întrucât există hackeri care clonează locații de tip free Wi-Fi și accesează date personale.

2. Folosirea, de către firme, a conexiunii de tip VPN, prin care datele transmise sunt criptate.

3. Folosirea permanentă a firewall-ului, pentru a preveni eventualele intruziuni.

4. Accesarea de site-uri și servicii web care nu necesită date personale sau parole de acces personal.

5. Accesarea de servicii web care folosesc conexiuni de tip https, deoarece sunt criptate.