Procentul tentativelor de fraudă la plata online a scăzut în 2012

Publicat: 12 04. 2013, 15:58
Actualizat: 11 01. 2020, 19:52

Procentul tentativelor de fraudă la plata online a continuat să scadă și în 2012 ajungând la nivelul de 0,19% din totalul tranzacțiilor, față de 0,24% în 2011, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți PayU.

Segmentele cele mai expuse la tentativele de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) și IT&C (9%).

 

„În 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o creștere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puțin peste 20 de ani la 30 de ani, precum și o evoluție semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%. Aceste tendințe, împreună cu creșterea preferinței pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregătite și mai îndrăznețe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online”, a declarat Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager la PayU România.

Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporție de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia și 8% în Marea Britanie. Restul cardurilor folosite au fost emise în special în Franța, Australia, Germania și Canada.

Tentativele de fraudă au fost inițiate din 178 de țări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).