Samsung are 39 mld dolari în numerar și va aplica o politică de achiziții mai agresivă

Publicat: 06 11. 2013, 16:39
Actualizat: 19 10. 2018, 18:02

Samsung Electronics are la dispoziție 39 de miliarde de dolari în numerar și intenționează să aplice o politică de achiziții mai agresivă decât până acum, pentru a se dezvolta dincolo de domeniul principal de activitate, cel al electronicelor de consum, de teamă că piața sa se apropie de saturație.

Producătorul smartphone-urilor Galaxy va fi mai agresiv în tranzacții, după ce din 2010 a cheltuit 1 miliard de dolari investind în 14 companii, a declarat miercuri directorul financiar, Lee Sang Hoon, la o întâlnire a conducerii grupului cu analiștii organizată la Seul, transmite Bloomberg.

Samsung analizează totodată stabilirea dividendelor la 1% din prețul mediu al acțiunilor, ceea ce ar putea dubla încasările investitorilor.

Cel mai mare producător de smartphone-uri, televizioare și cip-uri de memorie la nivel mondial a organizat prima întâlnire a conducerii cu analiștii după 2005, pe fondul temerilor că segmentele pe care operează se apropie de nivelul maxim, în condițiile în care producătorii low-cost din China exercită presiuni asupra prețurilor.

Acțiunile Samsung se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii cinci ani, din cauza creșterii dependenței companiei de smartphone-uri. Analiștii anticipează încetinirea creșterii pe piața smartphone-urilor, chiar dacă unul din patru astfel de aparate comercializate la nivel mondial aparțin Samsung.

„Vom extinde strategia de fuziuni și achiziții, pentru a urmări oportunități într-o gamă variată de domenii. Compania vrea ca operațiunile actuale să devină mai competitive, dar și să profite de noi oportunități de dezvoltare viitoare”, a spus Lee Sang Hoon.

Samsung a investit deja în companiile Sharp, Novaled și Medison, în încercarea de a integra mai bine oferta în domeniile hardware și software.

Lee a mai arătat că Samsung va cheltui în acest an 14 miliarde de dolari pentru cercetare și dezvoltare, comparativ cu 8 miliarde de dolari în 2010.

Samsung a raportat un profit record pentru trimestrul al treilea, în urcare cu 25%, la 7,6 miliarde de dolari, datorită creșterii vânzărilor de smartphone-uri Galaxy și cipuri de memorie. Veniturile au crescut cu 13% în trimestrul al treilea față de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 55,6 miliarde de dolari.

Samsung are ca obiectiv atingerea unor vânzări anuale de 400 de miliarde de dolari până în 2020, a declarat co-directorul general Kwon Oh Hyun, la întâlnirea cu analiștii.

În acest an, Samsung a lansat smartphone-ul Galaxy S4, smartwatch-ul Galaxy Gear, precum și primul telefon cu ecran curbat. Totodată, a înregistrat design-ul unor ochelari inteligenți, pentru a concura Google Glass.

Grupul a vândut în trimestrul al treilea 120 de milioane de telefoane, corespunzătoare unei cote de piață de 28,7%, potrivit companiei de analiză a pieței Strategy Analytics.

Samsung anticipează că în acest an vânzările de aparate Galaxy S și Note vor depăși 100 de milioane de unități, a spus Shin Jong Kyun, directorul diviziei de dispozitive mobile.

La întâlnirea cu conducerea Samsung au participat 400 de analiști și experți în tehnologie.

Acțiunile Samsung au scăzut miercuri cu 2,3% la bursa din Seul, iar de la începutul acestui an au coborât cu 4,7%.