Popularul serial Narcos intră în lumea modei

Publicat: 22 05. 2020, 16:26

Fanii popularului serial Narcos de la Netflix au acum un nou motiv de bucurie, deoarece spre finalul anului urmează să fie lansată o colecție vestimentară masculină inspirată din ținutele principalelor personaje.

Astfel, atât de popularul serial bazat pe povestea adevărată a cartelurilor columbiene cucerește noi teritorii în 2020, intrând de această dată pe piața internațională a modei.

Asta după ce, nu mai departe de anul trecut, a cunoscut un succes extraordinar și în lumea jocurilor de noroc, prin intermediul slotului Narcos – o realizare de excepție marca NetEnt – disponibil și în România pe bani reali și virtuali la Vlad Cazino (Licența nr. L1160657W000330 emisă de ONJN, valabilă până la data de 31.08.2026). De mare succes s-a bucurat și jocul video de acțiune-strategie Narcos: Rise of the Cartels, lansat de cei de la Kuju în noiembrie 2019, disponibil pe PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch și Microsoft Windows.

Potrivit unui material publicat recent de cei de la standard.co.uk, studioul francez de film Gaumont a încheiat de curând un parteneriat cu platforma online Dropdaze din Los Angeles, în urma căruia va fi creat un brand inspirat din universul serialului Narcos. Denumirea aleasă este cât se poate de sugestivă – „Narcos Los Angeles”.

Noul brand va aduce pe piață o serie de articole pentru bărbați, precum jachete militare, hanorace, tricouri, bijuterii și altele, inspirate din cele mai interesante momente ale serialului Narcos.

Colecția vestimentară „Narcos Los Angeles” va fi disponibilă online către finalul acestui an, însă deocamdată nu au fost oferite amănunte privind prețurile articolelor ce urmează să fie lansate.

Creat și produs de José Padilha, Chris Brancato, Carlo Bernard, Katie O’Connell, Eric Newman, Elisa Todd Ellis și Doug Miro, Narcos este unul din cele mai populare seriale din ultimii 10 ani. Primul sezon, format din 10 episoade, a fost lansat în august 2015, fiind urmat de Sezonul 2 în 2016 și Sezonul 3 în 2017.

Narcos este un serial dramatic excelent realizat, bazat pe fapte reale petrecute în lumea cartelurilor columbiene ce se ocupau cu producția și distribuția de cocaină în anii 80’ – 90’.

Primul sezon este centrat în jurul celebrului Pablo Escobar, al cărui traseu este urmărit de la începuturile în afacerile cu droguri și până în momentul în care acesta reușește să evadeze din închisoarea La Catedral în care își ispășea pedeapsa. Povestea filmului este prezentată din perspectiva agentului american DEA Steve Murphy.

Sezonul 2 urmărește modul în care Escobar a reușit să se ascundă de autorități, dăruind bani comunității din care face parte, dar răzbunându-se fără milă pe cei care încercaseră să-i preia imperiul. Sezonul 2 se încheie cu moartea lui Escobar, iar cel de-al treilea continuă cu lupta dintre DEA și Cartelul Cali.

În mare parte, ascensiunea fulminantă de care s-a bucurat compania americană de streaming video Netflix se datorează serialului Narcos, dar și altor titluri celebre, precum Lucifer, When They See Us, House of Cards, Godless, Ozark, The Crown, Sense 8, 13 Reasons Why, Mindhunter, The Society și altele. Lista filmelor și serialelor Netflix continuă în luna mai, cu noi titluri atractive.

Netflix a înregistrat câștiguri de peste 700 de milioane de dolari în perioada ianuarie-martie 2020, față de 344 de milioane de dolari cât realiza în aceeași perioadă a anului 2019. Doar în primele două luni ale acestui an, numărul utilizatorilor Netflix a crescut cu aproape 16 milioane.