Anunțul oficial al ministrului Energiei privind măsurile de plafonare a prețurilor la gaze, combustibil și energie

Publicat: 05 03. 2026, 15:22
Actualizat: 05 03. 2026, 16:07
Briefing la finalul sedintei de guvern sustinut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la Palatul Victoria, joi, 4 septembrie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ședința de Guvern, despre o scădere a accizelor, în perioada următoare, că au acţionat pentru a găsi rute de aprovizioare alternative pentru combustibil, petrol, gaze naturale în România.

„Vorbim despre o măsură luată în premieră de o țară din Uniunea Europeană și anume asigurarea unei măsuri tranzitorii, timp de un an de zile. În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, în contextul în care ne aflăm pentru a liberaliza piața de gaze naturale din România și pentru a evita un impact negativ asupra consumatorilor casnici, suntem în situația în care, astăzi, Guvernul României a adoptat o măsură prin care prețul la consumatorul final în materie de gaze naturale va fi stabil timp de un an de zile, până în aprilie 2027, indiferent de fluctuațiile internaționale, care au arătat, în ultimele cinci zile, faptul că, în medie, au crescut prețurile până la aproape 70% în materie de gaze naturale. Dat fiind acest lucru, în Ordonanța de astăzi a fost stabilit un mecanism economic extrem de clar prin care, de la nivel de producător, avem un preț de plecare maximal de 110 lei per megawat, mai puțin decât prețul care era plafonat la 120 de lei. Avem un preț reglementat la transportator, 15 lei, un preț reglementat la distribuție, maximum 69 de lei per megawat, și o marjă maximă de adaos de 15 lei la furnizor”, a declarat ministrul Energiei.

El a menționat, totodată, că urmează ca cele trei companii producătoare de gaze naturale din România să notifice Transgaz, furnizorii, să transmită ofertele de gaze disponibile și capacitățile de gaze disponibile pentru furnizori.

„Indiferent ce se întâmplă, România a luat o măsură curajoasă, a luat o măsură rapidă, prin care se limitează impactul asupra bugetului fiecărui român care plătește facturi la gaze naturale pentru următorul an. Odată cu intrarea în vigoare a acestei Ordonanțe de Urgență și publicarea ei în Monitorul Oficial, urmează ca cele trei companii producătoare de gaze naturale din România să notifice Transgaz, să notifice furnizorii, să transmită ofertele de gaze disponibile și capacitățile de gaze disponibile pentru furnizori, urmând ca furnizorii să intre în piață în baza acestei Ordonanțe”, a precizat Bogdan Ivan.

Oficialul a adăugat că notificările transmise de către furnizori la consumatorii casnici, cu oferte care au depășit prețul de 0,31 lei/kWh, nu mai sunt valabile odată cu adoptarea noii Ordonanțe de Urgență.

„Acea notificare nu mai este valabilă, în contextul în care se adoptă această Ordonanță de Urgență a Guvernului României. Prin urmare, oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, nu trebuie să facă notificări, să schimbe ceva, ci este suficient să aștepte și, în momentul în care vor veni facturile, să plătească. Toate facturile, începând cu 1 aprilie, vor veni la acest preț reglementat care nu va depăși 0,31 lei per kilowatt, adică prețul plafonat astăzi. E o măsură care protejează oamenii, care protejează veniturile fiecărui român și care a arătat curajul Guvernului României pentru ca românii să fie protejați în această perioadă de incertitudine internațională. Prima țară din lume care a luat această decizie este România (…) Am găsit o formulă de compromis. Nu cred că sunt foarte simpatic, în condițiile în care această măsură reduce veniturile companiilor și automat profiturile companiilor, dar sunt momente în care statul trebuie să fie extrem de precaut și trebuie să urmărească interesul celor mulți”, a mai spus Bogdan Ivan.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Planul premierului Bolojan pentru a opri explozia prețului la pompă: să aștepte să se redeschidă strâmtoarea Ormuz. „Speranța este că într-un termen cât mai scurt să se clarifice lucrurile în această zonă și să se deschidă”

Guvernul ia în calcul reducerea accizelor la carburanți. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”