Ce a vorbit Nicușor Dan cu trimisul lui Trump în România: „Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună”

Publicat: 03 03. 2026, 16:47

Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite în România, a fost primit marţi de preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, începându-şi oficial mandatul la Bucureşti. „Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună”, spune preşedintele Nicuşor Dan. Șeful statului mai precizează că, într-un context geopolitic complicat, îşi propune ca relaţia bilaterală să fie orientată către proiecte concrete în domenii importante pentru prosperitatea şi securitatea celor două naţiuni.

„M-am bucurat să-l primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, cu care am avut un prim dialog despre cum putem face ca parteneriatul strategic dintre statele noastre să devină mai puternic. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună şi eficientă”, a transmis şi preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Șeful statului a vorbit despre întărirea parteneriatului strategic și proiectele bilaterale.

„Într-un context geopolitic complicat, ne propunem ca relaţia bilaterală să fie orientată către proiecte concrete în domenii importante pentru prosperitatea şi securitatea celor două naţiuni. Îi urez ambasadorului Nirenberg bun venit la noi în ţară şi mult succes în îndeplinirea mandatului pe care tocmai l-a preluat”, a mai transmis şeful statului.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Președintele Nicuşor Dan va efectua o vizită oficială în Polonia

Nicușor Dan l-a primit pe noul ambasador al SUA în România la Palatul Cotroceni. Darryl Nirenberg i-a prezentat președintelui scrisoarea de acreditare