Ce îi reproșează Grindeanu lui Bolojan: „inflexibilitatea proverbială”. „Pot exista propuneri bune, chiar dacă nu le-ai gândit cu propriul cap”

Publicat: 21 01. 2026, 20:54
Actualizat: 21 01. 2026, 20:55

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat, în cadrul unei intervenții pentru Antena 3, ce i-ar reproșa premierului Ilie Bolojan. Oficialul a criticat infelxibilitatea proverbială a premierului și faptul că nu ține cont de propunerile celorlalți membrii din Guvern, chiar dacă acestea sunt valide. De asemenea, Grindeanu a mai spus că actualului prim-ministru nu îi poate fi schimbată părerea. 

Sorin Grindeanu a explicat că inflexibilitatea premierului Bolojan nu este un defect major, dar a subliniat că poate deveni o problemă atunci când aceasta blochează soluții sau idei care ar putea să aducă beneficii reale. Liderul PSD a subliniat că nimeni nu deține „adevărul absolut” și a spus că deciziile eficiente apar de cele mai multe ori din confruntarea mai multor perspective.

„Un soi de inflexibilitate care a devenit deja proverbială și această inflexibilitate, nu neapărat o pun într-o categorie sau în partea negativă. Influențele negative ar fi dacă nu ții cont și de propuneri care pot fi bune chiar dacă nu le-ai gândit cu propriul cap. Nu tot timpul ești deținătorul adevărului absolut. Mai există și alții care pot să gândească bine. Se consultă, dar e foarte greu să îi schimbi părerea”, a spus Sorin Grindeanu. 

RECOMANDAREA AUTORULUI: