Consilierul prezidențial Valentin Naumescu demontează cinci fake news-uri despre Nicușor Dan și unul despre Mirabela Grădinaru

Publicat: 19 10. 2026, 14:21
Actualizat: 19 10. 2026, 14:44

Valentin Naumescu, consilier prezidențial pe departamentul Afaceri Europene, a demontat cinci fake news-uri despre Nicușor Dan și partenera sa, Mirabela Grădinaru. Printre informațiile false care au circulat despre șeful statului și partenera sa, Naumescu a amintit de momentul controversat provocat de poza postată de Nicușor Dan alături de Donald Trump.

Cinci fake news-uri despre Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, demontate de consilierul prezidențial al președintelui

Consilierul prezidențial a menționat că Mirabela Grădinaru nu ”a purtat o rochie invers”, Nicușor Dan nu a ”tăiat” pe nimeni din poze, președintele nu este „invenția tenebroasă a Sistemului” și nu este cel care l-a destituit pe Ilie Bolojan din funcție, ci cel care l-a numit. Consilierul prezidențial mai spune că Nicușor Dan nu este în serviciul Franței, al MAGA sau al lui Soros, spune consilierul său prezidențial.

”Ferice de cei care nu sunt captivii bulelor și rămân oameni cu capul pe umeri!
Unor bule bolnave de ură, radicalism și conspiraționism, afectate de patologia neîncrederii, a criticismului orb ca sursă de validare personală (like-uri) și de curentul contestatar care bântuie rețelele sociale, alimentând furia continuă și irațională din societate, trebuie să le mai explicăm însă, din când în când, că:
1. Președintele României NU se pozează cu un carton (doar pentru că Președintele Trump avea poziții asemănătoare în mai multe fotografii de la același eveniment).
2. Partenera Președintelui României NU „poartă rochia invers” (doar pentru că rochia are nasturii la spate). Nimeni nu poate fi, totuși, atât de prost, oricât de hater ar fi.
3. Președintele României NU „taie” pe nimeni din poze (doar pentru că, la fel ca peste tot în lume, uneori se folosesc cadre mai strânse, alteori mai largi de la același eveniment, în funcție de contexte și de scopurile mesajelor transmise, nefiind nicio conspirație în această alegere a comunicatorilor oficiali).
4. Președintele României NU este „invenția tenebroasă a Sistemului” (doar pentru că unii nu au simț politic, pentru că nu înțeleg ce s-a întâmplat la alegeri și pentru că nu au crezut când le-am spus clar, încă din iarna lui 2024/2025, că propria lor candidată se va prăbuși sub 5% și că primarul general al Capitalei, independent, urma să fie soluția câștigătoare).
5. Președintele României este cel care l-a numit în funcție pe actualul premier Bolojan, NU cel care l-a destituit (doar pentru că, un an mai târziu, o majoritate parlamentară nefericită a votat o moțiune de cenzură), cei doi lideri ai puterii executive având o relație aboslut corectă în toată această perioadă (nu veți găsi după 1990 până în prezent o relație președinte-premier mai corectă din punct de vedere instituțional, neexistând nicun blocaj, frână sau subminare a atribuțiilor, dintr-o parte sau alta).
6. Președintele României NU este în serviciul Franței, al MAGA sau al lui Soros, al vreunui Sistem obscur din interior, nu este nici „progresist globalist vândut intereselor străine”, nici „fascist”, „anti-UE” sau simpatizant al legionarilor etc., ci acționează cu bună credință, seriozitate și patriotism față de interesele României, în raport cu societatea românescă și cu partenerii strategici ai României, într-o lume bulversată de schimbări ce păreau de neconceput cu câțiva ani în urmă”, a scris Naumescu.