Dosarul fraudării NATO, legături cu România. Firma norvegiană implicată în anchetă, subcontractantă a unei companii administrate de fratele președintelui CCIR, Mihai Daraban
Ancheta privind presupusa fraudă în contractele pentru servicii destinate navelor NATO ar putea ajunge și în România. O instanță din Norvegia a plasat în arest preventiv patru dintre persoanele cercetate în dosar, între care și proprietarul firmei. Aceasta are sediul în Bergen și ar fi subcontractantă a Global Defense Logistics, compania lui Gabriel Daraban, fratele președintelui Camerei de Comerț și Industrii a României, Mihai Daraban. Ancheta vizează un prejudiciu de peste 1 milion de euro. A cincea persoană este cercetată în stare de libertate, scrie presa din Norvegia, citată de G4Media. Suspecții sunt cetățeni norvegieni, cu domiciliul tot în zona Bergen.
Perchezițiile din Germania au vizat sediile a două companii și o locuință din Hamburg. O anchetă internațională vizează un contract de servicii de asistență portuară, câștigat de firma Global Defense Logistics care aparține lui Gabriel Daraban, fratele președintelui CCIR, Mihai Daraban.
‘‘Se presupune că frauda a fost comisă prin facturarea unor sume supraevaluate către NSPA pentru serviciile furnizate navelor NATO în porturile norvegiene, în perioada 2021–2025. Acuzațiile vizează facturi supraevaluate cu o valoare totală de peste un milion de euro”, a declarat Marianne Bender, procuror-șef în cadrul Økokrim, Norvegia.
Ce presupune contractul de servicii de asistență portuară
În vara anului 2022, Agenția NATO pentru Sprijin și Achiziții (NSPA) a lansat cererea de ofertă pentru Husbandry Services.
Contractele de tip Husbandry Services (asistență și agenție portuară) acoperă sprijinul logistic integral pentru navele militare aliate atunci când acestea fac escală în porturi maritime. Agenția căuta o firmă care să asigure servicii de pilotaj, remorcare, legare/dezlegare la doage sau chei, asistență pentru manevre portuare, furnizare de apă potabilă la cheu, energie electrică de la uscat, conexiuni de telecomunicații, colectarea și eliminarea deșeurilor menajere, vidanjarea și tratarea apelor uzate (bilge water / sewage), transport terestru pentru echipaj, livrare de alimente, provizii, piese de schimb și materiale de sprijin direct la navă, pază fizică la chei și bariere de securitate suplimentare pentru navele NATO în timpul escalei, conform documentelor NSPA, consultate de G4Media.
Valoarea maximă estimată a contractului era de 45 de milioane de euro. Licitația s-a închis pe 7 septembrie 2022 cu șase ofertanți.
GLOBAL DEFENSE LOGISTICS S.R.L. (România)
Toll Global Forwarding (Statele Unite)
Marítima del Mediterráneo SAU (España)
Black Bull Logistics SL (Spania)
SCA Shipping Consultants Associated Ltd (Marea Britanie)
Inchcape Shipping Services (Marea Britanie)
Global Defense Logistics este câștigătoarea contractului
În iulie 2023, NSPA a anunțat că firma Global Defense Logistics, aparținând familiei Daraban, este câștigătoarea contractului.
În mai 2012, Moran Tevfik Lutfi și Ozbek Haldun, ambii cetățeni turci, au înființat firma Gedvec Maritim SRL, cu obiect de activitate servicii anexe transportului pe apă. Un an mai târziu, firma își schimbă numele în Gedvec Defense Logistics SRL.
Din 2017, firma își schimbă și denumirea și acționariatul. Devine Global Defense Logistics, iar în firmă intră alături de fondatori, Mihai Daraban, la acel moment șef al Camerei de Comerț a României și Ioannis Gelasakis, cetățean grec. Din 2019, în acționariat a intrat și fratele lui Mihai Daraban, Gabriel Daraban, director la compania de stat Oil Terminal.
Structura acționariatului conform termene.ro
Moran Tevfik-Lutfi – 48,18%
Ozbek Haldun – 16,06%
Ioannis Gelesakis – 15%
Mihai Daraban – 10,38%
Gabriel Daraban – 10,38% – administrator
Război între acționari, tranșat în instanță
Între acționarii firmei se duce, însă, un război care a ajuns în instanță, scrie hotnews.ro. În Adunarea Generală a Acționarilor din 1 septembrie 2025, acționarii majoritari au decis să vândă 85% din pachetul de acțiuni al filialei Global Defence Logistic UK LTD către firma Dinalog Logistic SRL (deținută de soția administratorului Gabriel Daraban), la prețul simbolic de 1 liră per acțiune. Restul de acțiuni a ajuns la o firmă – The IJVH Group Limited și la cetățeanul britanic Ferns Davi.
Acționarul grec Ioannis Gelesakis a atacat în instanță deciziile AGA, a contestat vânzarea diviziei britanice a firmei, închiderea biroului din Grecia și încercările celorlalți acționari de a-l exclude din firmă. Contestațiile sale au fost respinse de instanță.
Procesul de excludere a lui Ioannis Gelesakis din acționariat este pe rolul Tribunalului Constanța și are primul termen luna aceasta, mai scrie G4Media.
În România, în cursul zilei de 14 octombrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, au fost efectuate percheziții în 3 locații situate pe raza județului Constanța, la domiciliile unor persoane fizice și la sediul unei societăți comerciale. Activitățile se desfășoară în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (EUROJUST), despre care Gândul a scris AICI.