Laszlo Borbely despre cazul UMF Târgu Mureș: N-am reușit cu Hotărârea de Guvern, rezolvăm altfel

Publicat: 15 05. 2012, 10:20

Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, luni, că, dacă nu s-a reușit satisfacerea doleanțelor maghiarilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș prin Hotărâre de Guvern, Uniunea va avea grijă ca problema să se „rezolve altfel”.

Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a spus, în fața celor peste 300 de participanți la festivitatea de lansare a candidaților Uniunii din județul Mureș, că, exact ca la începutul anilor ’90, „unii” ar dori ca reprezentanții UDMR „să fie mai puțini”, însă aceștia au datoria să „ducă mai departe” ce au obținut în ultimii 20 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Trebuie să avem credință, dar nu e suficient. Trebuie să fim activi zi de zi și să construim. Asta am făcut în 20 de ani. Unii ar dori să fim mai puțini. Asta au făcut unii la începutul anului ’90 și asta încearcă unii și acum să facă. Suntem aici ca să nu ne lăsăm. Nu trebuie să ne rușinăm privind în urmă: dacă n-ar fi fost UDMR, atunci n-ar fi utilizarea limbii materne în administrație, n-ar exista educație în limba maternă la toate nivelurile. Să nu ne pierdem încrederea, suntem puternici, avem datoria să ducem mai departe ce am început în 1990”, a spus Borbely Laszlo.

El a adăugat că „totdeauna au fost unii care au încercat să nege asta” și a vorbit de „un politician care a ocupat o funcție importantă religioasă și în ultimul timp s-a întors împotriva propriei biserici, din interes egoist”, făcând aluzie la Tokes Laszlo.

Referindu-se la situația UMF Târgu Mureș, Borbely le-a spus celor prezenți că, dacă nu s-a reușit satisfacerea doleanțelor maghiarilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș prin Hotărâre de Guvern, Uniunea va avea grijă ca problema să se „rezolve altfel”.

„În ce privește UMF, vom rezolva și cea de-a treia universitate multiculturală. N-am reușit cu o Hotărâre de Guvern, rezolvăm altfel. Uniunea studenților maghiari (Asociația Studenților Maghiari din Târgu Mureș MMDSZ, – n.r.), cadrele didactice maghiare, cu ajutorul UDMR, vor proceda pe cale juridică, astfel încât Carta, cum zice legea, să fie recunoscută de Senat. E dreptul nostru și nu avem altă alternativă. Trebuie să avem forță și nu putem altfel, decât prin dumneavoastră. După 22 de ani de politică, pot spune: a meritat, mergem mai departe”, a conchis Borbely.

La lansarea candidaților UDMR din Mureș, de la Teatrul Național din Târgu Mureș, participă în jur de 300 de persoane. În deschiderea festivității, s-au intonat Imnul Ungariei și Imnul secuiesc.

Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înființarea unei noi facultăți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș a fost suspendată, în 4 mai, în urma unei decizii a Curții de Apel Târgu Mureș, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.

Guvernul Ungureanu a atacat cu recurs sentința de suspendare. Guvernul Ponta a decis, însă, să retragă recursul formulat de fostul Executiv.