Marii absenți de la Congresul de fuziune PNL – PDL. Crin Antonescu: „Nu voi veni la Congres”

Publicat: 25 07. 2014, 22:14
Actualizat: 18 05. 2015, 18:30

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru gândul că nu va participa sâmbătă la Palatul Parlamentului la Congresul de fuziune PNL – PDL. La începutul acestei săptămâni, Klaus Iohannis a fost preferat de membrii Delegației Permanente pentru a reprezenta partidul în competiția prezidențială. Nici fostul președinte al PDL, Emil Boc, nu va fi prezent la evenimentul din Parlament, el subliniind că nu este de acord cu această fuziune.

„Îmi păstrez același punct de vedere negativ cu privire la topirea PDL în PNL și nu voi participa la Congresul de fuziune, dar sunt un susținător categoric al dreptei pentru a câștiga alegerile prezidențiale din această toamnă, cu un candidat care să îl bată pe Victor Ponta în turul al doilea. Eu am rămas la punctul de vedere că alianța este soluția pentru aceste alegeri, și nu fuziunea prin absorbție. Ce trebuie făcut acum este ca această alianță să câștige alegerile prezidențiale”, a declarat Emil Boc.

Crin Antonescu își motivează absența de la Congres prin faptul că nu se află în țară. El nu va participa astfel nici la Congresul PNL de mâine, dar nici la Congresul de fuziune.

Democrat-liberalii și liberalii vor vota mâine fuziunea celor două partide, dar și statutul noului partid care va purta numele PNL. De asemenea, va fi aprobată alianța electorală formată de cele două partide pentru prezidențiale: Alianța Creștin Liberală. Alianța va funcționa până la înregistrarea oficială a noului partid la Tribunal. De asemenea, mâine se va aproba și fuziunea prin absorbție PDL – FC.

În cadrul Congresului vor ține discursuri Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu și Ludovic Orban. Vasile Blaga a anunțat că în scurt timp va începe un proces de rebranduire a sediilor celor două partide, pe care va fi inscripționat numele noii alianțe.

Pe lângă absența celor doi președinți ai PNL și PDL de la Congres, alți absenți de la eveniment sunt Călin Popescu Tăriceanu – ex președinte PNL și Traian Băsescu – ex președinte PD. În timp ce Tăriceanu a demisionat din PNL și a decis să înființeze un nou partid, președintele României nu a fost invitat la eveniment. Președintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că foștii președinți ai PDL și PNL vor face parte din structura de conducere a viitorului partid, dar această prevedere se aplică foștilor președinți care mai activează în cele două partide. Liderul democrat-liberal a subliniat că Traian Băsescu și-a anunțat deja intențiile după ce își încheie mandatul de la Palatul Cotroceni.

Ultima necunoscută a colaborării PNL – PDL o constituie candidatul la prezidențiale, în următoarea săptămână urmând a fi efectuate măsurători sociologice în care vor intra candidații Cătălin Predoiu (PDL) și Klaus Iohannis (PNL), liberalul având prima șansă în a fi desemnat candidatul Alianței Creștin Liberală în competiția pentru câștigarea Palatului Cotroceni.