Ministrul Justiției: Doi judecători de la Curtea Constituțională sunt incompatibili și trebuie revocați

Publicat: 27 06. 2012, 22:26
Actualizat: 28 06. 2012, 12:36

Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a declarat că judecătorii Augustin Zegrean și Iulia Motoc sunt incompatibili și a cerut ANI să-i verifice.

Corlățean a cerut Agenției Naționale de Integritate să-i verifice pe cei doi judecători, adăugând că deciziile luate de cei doi în calitate de judecători ai Curții Constituționale sunt nule.

„Votul lor este nul”, a precizat Corlățean la România TV. Cei doi judecători au votat astăzi pentru ca președintele Traian Băsescu să reprezinte România la Consiliul European în detrimentul premierului Victor Ponta.

„Acest Guvern este blocat și nu este lăsat să-și facă treaba”, a spus Corlățean.

Ministrul Justiție a fost prezent astăzi la ședința Curții Constituționale unde a pledat ca premierul Victor Ponta să meargă la Bruxelles, dar nu a făcut nicio acuză la adresa judecătorilor.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate cei doi judecători nu sunt incompatibili.