Mizele summitului Trump – Xi Jinping de pe 24 septembrie: De la controlul AI la noua ordine globală proiectată de Beijing până în 2049

Publicat: 07 09. 2026, 18:04
Actualizat: 07 09. 2026, 19:51

Xi Jinping se pregătește pentru summitul de la Washington DC de pe 24 septembrie 2026, unde se va întâlni cu omologul său american Donald Trump.

Liderul chinez va sosi la Washington cu un grup de investitori chinezi, fiind un semnal pentru întărirea relațiilor comerciale dintre SUA și China, perturbate în ultimul an de disputele privind tarifele, tehnologia AI, exportul de metale rare și investiții.

 Loading ...

Cursa înarmării AI dintre SUA și China

Quan Zhao, consilier pentru politici comerciale la Centrul de Comerț Internațional, susține că discuțiile despre inteligența artificială și utilitatea în domeniul armatei vor fi în fruntea agendei.

„Dacă vor privi problema prin prisma rivalității tehnologice și a suspiciunii reciproce, să ajungă la orice fel de înțelegere va fi aproape imposibil. Există însă o modalitate de a reformula gândirea despre tehnologie, marcând primul pas către confruntarea cu provocarea existențială pe care AI ar putea-o reprezenta.”, a spus pe China Focus.

Consilierul susține că summitul SUA-China se va concentra în mare pe securitatea modelelor puternice de inteligență artificială și cum ar putea fi ținute departe de teroriști și de infractori cibernetici.

El specifică însă că summitul are loc într-un context tensionat după restricțiile privind semiconductorii impuse de China la restricționarea modelelor open-source  de către SUA.

Directorul executiv al companiei Anthropic, Dario Amodei, se așteaptă ca sistemele de AI să egaleze sau să depășească capacitatea umană în majoritatea sarcinilor cognitive în decurs de 1-2 ani. Iar fondatorul Google DeepMind, Demis Hassabis, estimează că omenirea este la câțiva ani de singularitatea tehnologică.

Planul prin care Beijingul vrea să conducă lumea în doar doi pași

În articolul publicat de Financial Times, două cercetătoare chineze, Steve Tsang și Olivia Cheung, susțin Xi Jinping chiar plănuiește să remodeleze ordinea globală și să înlocuiască SUA din poziția de cea mai mare putere.

„Ascensiunea Chinei, de la un gigant adormit la superputere globală – Ascensiunea Beijingului dă peste cap economia mondială, transformă tehnologia și răstoarnă ordinea internațională. Prea puțini oameni din Occident au vocabularul sau conceptele necesare pentru a înțelege ce ar putea urma”, susțin cele două cercetătoare în cartea „Strategia Globală a Chinei sub Xi Jinping”.

 

Despre „Tianxia” și Mandatul Cerului

Autoarel cărții scriu că Xi își urmează visul chinezesc de a revigora națiunea care are la bază o istorie întinsă pe 5.000 de ani.Liderul chinez speră că scopul său de a clădi Ordinea Tianxia (care înseamnă tot ce este sub Mandatul Cerului)  să fie atins înainte de centenarul înființării Republicii Populare Chineze în 2049.

Tianxia, un concept filosofic, îl plasează în mod tradițional pe împăratul chinez, fiul cerului, în centrul ordinii globale. Și asta urmărește Xi Jinping, să facă din China o națiune campioană a suveranității naționale și a autodeterminării.

Sistemul Tianxia a fost utilizat din timpul dinastiei Zhou (1027-256 î.Hr.) până în timpul dinastiei Qing (1644-1911). Primul împărat chinez, Qin Shi Huang, și-a propus în 221 î.Hr. obiectivul de a unifica toate regatele chineze sub Mandatul Cerului. Cărturari chinezi ca Dong Zhongshu scria că Tianxia este o ordinea lumii împărțită în trei straturi concentrice: „națiunea chineză este înăuntru și celelate regate vasale sunt în afară, regatele vasale sunt înăuntru în timp ce barbarii stau afară”.

Mandatul Cerului a fost o doctrină politică folosită pe toată durata existenței Chinei Imperiale pentru a justifica conducerea împăratului. Conform doctrinei, Cerul (sau Raiul) îi acorda mandatului celui mai virtuos conducător, adică, împăratului. El era numit „Fiu al Cerului” și avea funcția de monarh universal suprem a cărui menire era să conducă lumea pe toată durata vieții. Trebuia să protejeze poporul, să asigure prosperitate și să mențină pacea.

Dacă împăratul era îndepărtat, acțiunea era interpretată că acesta a fost un conducător rău și a pierdut mandatul. Chinezii credeau din antichitate că dezastrele naturale, precum foametea și inundațiile, sunt pedepse divine pentru că împăratul a fost nevrednic. Astfel, izbucneau revoltele și războaiele dinastice. Filosofii și cărturarii au invocat Mandatul Cerului ca un drept al populației să se revolte împotriva împăratului, dacă acesta făcea abuz de putere sau era un conducător rău.

Primul pas: Sudul Global, în sfera de influență a Chinei. Toate drumurile vor duce la Shanghai

Partidul Comunist Chinez nu recunoaște Mandatul Cerului și nicio altă religie, încă de la Mao Zedong fiind instaurat ateismul de stat. Dar liderul chinez încă este evaluat după performanțele sale. Lui Xi Jinping îi este conferită autoritate și susținere din partea partidului în funcție de dezvoltarea economică și puterea națională. Xi folosește anumite lăcașe de cult precum Templul Cerului ca puncte de întâlnire cu lideri străini.

Unul dintre obiectivele lui Xi este încheierea supremației Americii. Autorarele cărții susțin că poate realiza acest obiectiv în doi pași.

Primul pas este mobilizarea țărilor din Sudul Global prin:

  1. Inițiativa Dezvoltării Globale care să lege China și celelalte țări emergente prin drumuri, porturi, conducte, trenuri de mare viteză și infrastructură digitală, toate vor duce către cel mai mare oraș al Chinei, Shanghai;
  2. Inițiativa de Securitate Globală – China își va juca rolul de mediator pentru a sprijini pacea mondială, așa cum a contribuit la normalizarea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită;
  3. Inițiativa Civilizației Globale – China va determina toate țările emergente să renunțe la modelul de dezvoltare occidental.

 

Al doilea pas: Anexarea pașnică a Taiwanului până în 2050

Al doilea pas va fi anexarea Taiwanului până la Centenarul Republicii Populare din 2049 – iar liderul chinez speră că nu se va ajunge la un război.

Vrea în schimb să demonstreze că SUA nu este o putere militară globală credibilă și nici vreun aliat de încredere, ci doar un tigru de hârtie. China îi va expune modelul american al  garanțiilor de securitate și alianțe ca fiind nefuncțional.

Războiul prelungit cu Iranul și retragerea trupelor din Europa și Orientul Mijlociu sunt pentru China oportunități pe care le-ar putea valorifica la maxim în desconsiderarea adversarului.


Sursa Foto: Hepta