Nicușor Dan a vorbit la Bloomberg despre relația României cu SUA. Ce a spus președintele despre parteneriatul strategic dintre cele două țări și rolul bazei militare de la Marea Neagră

Publicat: 16 10. 2026, 11:33
Actualizat: 16 10. 2026, 12:42

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri dimineață, într-un interviu la Bloomberg, că relațiile dintre România și Statele Unite sunt „foarte bune”. Șeful statului a vorbit despre parteneriatul strategic dintre cele două țări și despre importanța bazei militare de la Marea Neagră pentru SUA.

Aflat la Consiliul European de la Bruxelles, președintele României a oferit un interviu pentru Bloomberg și a fost întrebat de moderator dacă relațiile dintre țara noastră și Statele Unite s-au schimbat în contextul sprijinului oferit de România prin punerea la dispoziție a bazei militare pentru acțiunile legate de Iran.

 Loading ...

Nicușor Dan: „Avem o relație strategică foarte bună cu SUA”

Nicușor Dan a descris relațiile bilaterale drept „foarte bune” și a subliniat că România și SUA au un parteneriat strategic de lungă durată, care aduce beneficii ambelor țări. Președintele a evidențiat rolul strategic al bazei militare de la Marea Neagră, de care Statele Unite sunt interesate pentru a-și putea defășura forțele în alte regiuni ale lumii, inclusiv în Orientul Mijlociu și estul Mediteranei.

„Avem un parteneriat strategic de lungă durată. Și cred că acesta a adus beneficii reciproce ambelor țări, deoarece avem cea mai mare bază militară de la Marea Neagră, iar Statele Unite sunt interesate să o folosească pentru a-și proiecta forța către alte regiuni ale lumii, precum Orientul Mijlociu și estul Mediteranei. Așadar, avem o relație strategică foarte bună cu Statele Unite”, a declarat Nicușor Dan.