Război pe față între Nicușor Dan și George Simion. Liderul AUR nu s-a mai abținut: anticipate, suspendare, democrație

Publicat: 14 07. 2026, 16:55
Actualizat: 14 07. 2026, 16:57
Președintele AUR, George Simion, a reacționat imediat după declarațiile președintelui Nicușor Dan care a exclus un Guvern care să-i includă și pe suveraniști. Dan a susținut că o eventuală cooptare a AUR în viitorul Executiv ar crea probleme economice și de securitate României. În acest context, Simion face apel la suspendarea președintelui și declanșarea alegerilor anticipate.
Liderul AUR îi transmite lui Nicușor Dan că situația economică din țară nu a fost cauzată de partidul său ci de guvernele pe care președintele le-a susținut. De asemenea, George Simion face trimitere la scandalul dronelor de la Galați și Constanța care au fost la un pas să producă dezastre în zonele respective.
 Loading ...
„Anticipate! Suspendare! Revenirea la democrație!!
Nicușor Dan a ieșit astăzi să spună din nou că, dacă vine AUR la guvernare, România va avea probleme economice și de securitate. Sunt exact aceleași două minciuni cu care au băgat spaima în români doar ca să îl voteze pe acest nevolnic.
Dezastrul economic în care se află România astăzi nu este din cauza AUR, ci este rezultatul guvernărilor pe care Nicușor Dan le susține și le încurajează.
La fel, impotența statului de a reacționa în fața dronelor care au lovit Galațiul și Constanța este „meritul” acestui președinte împiedicat și al rataților pe care chiar el i-a impus la butoane”, a scris George Simion pe Facebook.

Nicușor Dan exclude un guvern cu AUR

Nicuşor Dan declarase într-un interviu la PROTV, că „e rău că nu avem, după toate săptămânile astea, un guvern. Un aspect pozitiv al discuţiilor pe marginea formării noului guvern îl reprezintă acela că direcția pro-occidentală a țării nu este pusă în discuție de niciunul dintre liderii de partid implicați în negocieri”, a mai adăugat Nicușor Dan.

BUCHAREST, ROMANIA – MAY 8: Presidential candidate and leader of the far-right Alliance for the Union of Romanians (AUR), George Simion, takes part in a debate with pro-European independent candidate and Bucharest Mayor Nicusor Dan after both qualified for the second round of Romania’s presidential elections, set to take place on May 18, in Bucharest, Romania, on May 8, 2025. Alex Nicodim / Anadolu/ABACAPRESS.COM

Întrebat dacă AUR este luat în calcul pentru formarea noului guvern, preşedintele a subliniat că, deşi este o formaţiune politică prooccidentală, nu poate fi luată în calcul.
”N-au venit, pentru că au înțeles de la început că, nu eu, ci România, din două perspective, una de securitate și una de securitate economică, ca să-i spunem, să prevenim retrageri de fonduri, cum vă aduc aminte că era vorba înainte de alegerile prezidențiale de acum un an. Din aceste două motive, partidele înțeleg și încearcă să evite acest scenariu”, a precizat Dan.

BUCHAREST, ROMANIA – MAY 8: Presidential candidate and leader of the far-right Alliance for the Union of Romanians (AUR), George Simion, takes part in a debate with pro-European independent candidate and Bucharest Mayor Nicusor Dan after both qualified for the second round of Romania’s presidential elections, set to take place on May 18, in Bucharest, Romania, on May 8, 2025. Alex Nicodim / Anadolu/ABACAPRESS.COM

În ceea ce priveşte posibilitatea organizării de alegeri anticipate, Nicuşor Dan a mai spus că „nu este ceva ce eu să-mi doresc”, în speranţa că se va reuşi deblocarea impasului în privinţa formării viitorului guvern.