Paradoxul alegerilor, marii câștigători: Băsescu și PSD

Publicat: 25 05. 2014, 19:57
Actualizat: 18 05. 2015, 17:50

Traian Băsescu s-a cerut insistent în campania pentru europarlamentare, nu de dragul Elenei Udrea și al PMP, ci de dragul propriului viitor politic. A inventat subiecte, teme de discuție și dezbatere, doar pentru a menține atenția asupra sa. La final de mandat, Traian Băsescu nu acceptă să fie privit ca un fost, nu se poate mulțumi cu cuvintele frumoase ale vicepreședintelui american, Joe Biden, ci vrea ca lumea să îl perceapă drept viitorul. Să nu ajungă în situația de a prinde câte un loc la simpozioane și conferințe lângă Emil Constantinescu și Ion Iliescu.

Reactivarea sa în această campanie a fost o adevărată gură de oxigen pentru cariera sa politică. A profitat la maximum de strategia electorală a lui Victor Ponta, care marșează pe ideea luptei anti-Băsescu, pentru a-și remobiliza electoratul pierdut, pentru a inocula ideea că este singurul capabil să se lupte cu PSD-ul.

Traian Băsescu a reușit să-și readucă nucleul dur alături de el, l-a activat, l-a făcut să simtă din nou că este reprezentat. Vorbind în numele lor, și el a capătat din nou legitimitatea pierdută.

O a doua lovitură reușită de președintele Băsescu a fost punerea în umbră a campaniilor PDL și PNL. Crin Antonescu și Vasile Blaga au fost trimiși în plan secund de disputa zilnică Băsescu – Ponta, iar cheia strategiei președintelui este aceea că nu poate exista o dreaptă unită fără sprijinul său.

Oricât de multe discuții ar exista despre unificarea dreptei, despre un mare plan anti-PSD, Traian Băsescu nu își poate dori ca acesta să reușească fără implicarea sa. Pentru că în momentul în care PDL și PNL vor reuși să imprime în societate ideea că sunt o alternativă viabilă la PSD, Traian Băsescu ar fi un cadavru politic. Iar tocmai asta nu își dorește.

Președintele Băsescu avea posibilitatea să sprijine campania PDL și să nu rupă partidul pe care l-a coordonat nestingherit mai bine de un deceniu. Sondajele arată că PMP și PDL sunt împreună la peste 20% intenție de vot. Cu un sprijin din partea președintelui, exista posibilitatea ca PDL să ajungă la 25%, practic al doilea partid al țării.

De ce nu a preferat președintele acest plan? Pentru că la PDL jocurile sale nu au fost respectate, iar Elena Udrea nu a câștigat. Băsescu avea nevoie de Udrea în fruntea partidului pentru a-l manevra în direcția dorită.

În acest tablou al europarlamentarelor, în mod paradoxal, sunt șanse ridicate ca marii câștigători să fie Victor Ponta și Traian Băsescu. Să câștige deopotrivă și stânga și dreapta, iar meciul pentru prezidențiale să rămână deschis. Acest tip de joc le convine amândurora, dacă PNL și PDL nu vor reuși să le dea planul peste cap. Dacă Vasile Blaga și Crin Antonescu vor sta după 25 mai pe un electorat validat de alegeri în jurul a 30 – 35%, Traian Băsescu și PMP-ul său vor trebui să-și reducă pretențiile, mai ales dacă vor lua un scor cu o singură cifră.

În schimb, ironic, singurul care ar căpăta forță după o victorie la prezidențiale a lui Victor Ponta ar fi tot Traian Băsescu. Antonescu și Blaga, vor fi eliminați rapid de propriile partide. Cu Victor Ponta președinte, PSD la guvernare, Traian Băsescu are toate premisele pentru a se erija pentru campania legislativă din 2016 în portavocea dreptei unite. Rolul său ar fi iar unul de primă mână.

Alegerile europarlamentare nu vor defini contribuția românilor ca națiune în spațiul european, ci vor conta decisiv în lupta pentru dominația internă din următorul ciclu electoral.

Citește și A mai murit un baron