Bubble Boy, arhitectul bulelor de fericire

Publicat: 26 06. 2016, 17:47

Hai să-l facem bucăți pe Matei Chebeleu.

Întâi. Colegii de la Arhitectură i-au zis Bubble Boy. Nu-l enerva nimic, era zen. Motiv? Trăia în lumea lui. Pasionat de design, arhitectură, muzică, teatru. Îi spuneau Bubble Boy. Și cum s-a pus pe mixat, Bubble Boy și-a spus și el. A făcut din poreclă, renume.

Bubble Boy încălzește atmosfera. Nu-i lucru ușor, nu-i lucru la îndemână. Este DJ. Conectat la muzică. Căști, privirea de sus. Să-i simți pe ceilalți. Străini, nu? Conectați la nebunia lor. Tu trebuie să-i unești cu muzica. Citești, nu? Dar tu, cititor, știi cum este cu mulțimea? Tu, care dai cu scrollul, știi cum este să-i vezi pe ceilalți de sus? Uite, fiorul, mărturisit de Matei Chebeleu:

Da, un străin cu nebunia lui în cap, ce face la un moment dat?  Bate din picior, prinde ritmul, intră în ritmul lui DJ Bubble Boy, intră în bula lui de fericire. Matei Chebeleu spune că diferența o faci printr-o cultură a muzicii. Știi muzică întâi, doar așa îți dai seama ce se potrivește. Da, house, dance, acum. Dar Matei a pornit dela Irish. Drumurile tatălui său erau și ale lui. Erau Irish. Irish a fost startul. Apoi, în liceu a ascultat rock pe rupte. Acum, este pe house, dance. În sângele lui curg tot felul de muzici. Simte când să urce treptat bassul. Cruce pe portofel sau sec de tequilla, Bubble Boy urcă bassul și rupe. Bubble Boy îi face să danseze hipnotic. Zâmbesc, vin să dea mâna cu el, îl întreabă ce muzică e aia. Fix pe bit. Soul Clap, Andhim. Când vine-n zori acasă, are-n căști Justin Timberlake.

Dublul lui Bubble Boy, Universu.

Bubble Boy este 2016, animă mulțimea. Universu este discret, este teatrul participativ desfășurat într-o casă de început de secol 20, o casă din buricul Bucureștiului. Împreună cu oameni de-o seamă și de-un gând, Matei recompune atmosfera de urbe a la Catagiale. Casa a fost a lui Nenițescu, demnitar de început de secol. Ăsta este proiectul. Să recompui o lume, universul lui Caragiale. Grătar, berărie, bal mascat, variete. Etajul și spectacolul. Universu, neamule.

Matei Chebeleu trăiește mereu o aventură, întors în timp cu prietenii lui. E ca un portal, o mașinărie a timpului. Confruntă surse, citesc istorie, sunt riguroși. Se lasă furați de semne, caută des adevărate. Matei spune: istoria ne fură un wow puternic!

Ce ne-a transmis Matei? Că te poți recrea în mai multe feluri. Pasiunea ta poate fi molipsitoare. Bubble Boy, Universul. Dă senzații și se lasă ispitit de istorie.

„Omul și Gândul” mai pune o întebare: Care-i neliniștea ta, Matei? „A mea”, nu se miră Matei, „este să nu se termine proiectele pe lumea asta, să pot să-i fac mereu pe ceilalți să trăiască într-o bulă de fericire.”