Cum se plătesc taxele în România. Reportaj cu camera ascunsă
This browser does not support the video element.
Fisc – sector 2. În clădirea veche de pe strada Avrig, în geamurile căreia se întrevăd cutii cu dosare abandonate, plătitorii de taxe sunt întâmpinați de o ușă spartă, lipită cu bandă adezivă. Printre jaluzelele rupte din loc în loc se întrevăd și trei pubele de gunoi, de „colectare selectivă”, pentru plastic, sticlă și hârtie.
Înăuntru, aproximativ zece persoane așteaptă la diverse cozi, fie pentru a-și plăti impozitele, fie pentru a depune diverse declarații. Pereții scorojiți sunt împânziți de mesajele „în atenția contribuabililor”, hârtii lipite cu aceeași bandă adezivă de culoarea muștarului care ține întreagă ușa de la intrare. În dreptul casieriei, un miros înțepător de resturi de mâncare se face simțit din dreptul coșurilor de gunoi puse „în vitrină”. Pe pereți, mesaje care te asigură, alb pe roșu, că „în acest serviciu nu se primesc
Mai mulți oameni stau la coadă în dreptul unui șir lung de cutii albe, pline cu dosare, stivuite pe tejgheaua din marmură albastră. În dreptul birourilor funcționarilor, câte „o fereastră”, pentru relația cu publicul.
Cu cardul nu se poate plăti, ne spune, cu telefonul la ureche, doamna de la casierie, din spatele unui geam cu balamale ruginite. „Siguranța” este asigurată de un paznic a cărui masă de seriviciu se află în celălalt colț al oficiului. În caz de incendiu, extinctoarele sunt plasate „strategic”, pe jos, la îndemâna oricui.
Nici de la administrația fiscală din sectorul 1 nu scapi repede. În fața clădirii de pe strada Roma, contribuabilii dau ultimele telefoane pentru a se lămuri în legătură cu lucrurile pe care le au de rezolvat. Funcționarii nu le sunt de prea mare ajutor.
„Camera 8A știți unde este?”, întreabă o doamnă care dă peste o bugetară ieșită „să facă ordine” la coada de la intrarea. „Aici e 8, nu 8A, n-ați văzut?!”, îi răspunde din scurt funcționara care, la insistențele femeii de a găsi camera la care știe că trebuie să ajungă, o apostrofează ironic „degeaba ați văzut”.
Fiscul din sectorul 1 este luminat de câteva neoane chioare care atârnă din tavanul înalt al clădirii. Contribuabilii reușesc cu greu să-și completeze declarațiile. Înșirați la masa din centrul camerei pentru persoane fizice, mai mulți cetățeni încearcă să-și dea seama ce trebuie să scrie în dreptul căsuțelor care lasă loc unor nelămuriri. „N-am înțeles nimic din indicații”, spune o femeie cu un formular sub nas.
La sectorul șase, pe Popa Tatu, contribuabilii se chircesc în dreptul ghieșeelor, în speranța că vor auzi ce li se spune din spatele geamului.
O femeie care stă de ceva timp la o coadă, în fața unui birou, îl apostrofează pe bărbatul care s-a băgat în fața ei, dar și pe funcționarele care l-au lăsat să intre. „Nu vă supărați, vă bateți joc de noi?”, întreabă exasperată femeia care voia, la rândul său, doar să întrebe de-un dosar, însă a așteptat politicos la coadă.
„Dar ce e aici, casă de schimb?! Asta e sfidare”, îi spune ea nervos celui care și-a sărit rândul.
Un tânăr ne abordează în speranța că îl putem ajuta cu o informație. Ne întreabă dacă știm unde se poate depune declarația 200. A întrebat la un ghișeu, dar i s-a spus să-și încerce norocul în altă parte. Cozile sunt însă prea mari pentru a aștepta la fiecare dintre ele până îl va găsi pe cel bun.
„O să mă uit în documentele oamenilor. Poate găsesc pe altcineva care are 200”, vine soluția salvatoare a tânărului care dispare printre cozile întretăiate din camera neîncăpătoare a administrației.
Pe pereții dintre ghișee se întrevăd mesaje optimiste. „Suntem aici să te ajutăm”.