„Sunt Jeni. Medicii mi-au mai dat doi ani de trăit. Merg la vot pentru că eu cred în viitorul României”

Ce ai face dacă ai ști că mai ai de trăit cel mult doi ani? Ți-ai da demisia și ai face numai lucruri care îți provoacă plăcere? Ți-ai cumpăra bilet, doar dus, într-o țară exotică? Cu siguranță ți-ai face o listă cu lucruri prioritare, cu lucruri pe care le-ai tot amânat.

Într-o astfel de situație te-ar încerca un sentiment de neputință, de disperare. Te-ai simți precum un condamnat la moarte, care își numără nu zilele sau orele, ci secundele. 

Cel mai probabil asta am face majoritatea dintre noi puși într-o astfel de situație. Însă, Jeni Diaconu, diagnosticată în urmă cu opt luni cu Glioblastom – gradul 4, o formă de cancer agresivă a cărui rată de supraviețuire este de numai doi ani, refuză să se gândescă la toate astea. Este din București. Are 45 de ani. Este mamă a două fete: una de 25 de ani și una de 23 de ani. Pentru ele continuă să fie un model demn de urmat chiar și acum când știe că are zilele numărate.

Îi place să iasă în parc, să se plimbe, să se vadă cu prietenii la o terasă, să își facă mărgele, pe care mai apoi să le asorteze la ținutele ei, să stea pe Facebook – unde are aproape 1.000 de prieteni. Zâmbește tot timpul și nimic în afară de un turban pe care îl are aranjat atent pe cap, nu îți dă de bănuit că ar avea vreo problemă gravă de sănătate.  

De când a primit cumplitul diagnostic, Jeni a aflat în cel mai umilitor mod ce înseamnă să fii pacient în România. A stat ore în șir pe holurile spitalelor pentru a primi o rețetă sau pentru a fi consultată. A fost pusă pe lista de așteptare timp de 3 luni pentru a putea beneficia de radioterapie, tratament recomandat a fi început imediat după o operație oncologică. O terapie ce ar putea crește șansele de vindecare a unui bolnav de cancer.

După prima operație prin care a trecut, Jeni a implorat o asistentă să îi scoată perfuzia pentru că avea nevoie la toaletă. „Nu mai puteam aștepta o oră și jumătate, atât cât ar mai fi durat perfuzia. Mi-a spus: ”Da, ce, tu nu te gândești la picioarele mele? Da, ce, trebuie să vin tot timpul să îți pun perfuzia?”. După ce a bombănit mi-a scos-o”. 

În ciuda acestor umilințe, a unui sistem care aproape că i-a furat orice speranță, Jeni spune că are în continuare încredere în România. Refuză să se dea bătută și speră la zile mai bune. Dacă nu alții, încearcă să le facă ea, cine știe poate o minune s-ar întâmpla și și și-ar putea vedea fata mireasă într- bună zi. Speranța o face să se gândească la anii ce vin și să facă un gest, simbolic poate, pentru a schimba ceva: peste o săptămână merge să voteze: „Cred în viitorul României. România se poate schimba. România e acum ca un pacient bolnav și numai noi o putem salva mergând la vot„.  

A primit diagnosticul în plic și a fost trimisă acasă

La începutul lunii februarie 2014 a ajuns de urgență la spital cu tensiunea 22. „De câteva săptămâni mă durea foarte rău capul și nu mai vedeam bine. Vedeam dublu. Pe 4 februarie am ajuns la spital cu ambulanța. Le-am explicat medicilor ce simptome aveam și atunci mi-au făcut un tomograf. Așa au descoperit tumoarea. Era pe partea dreaptă și era de mărimea unui ou. Nu puteam nici să dorm”, își amintește Jeni.

În noaptea aia a rămas în spital pentru a fi monitorizată. Pe 3 martie a fost programată la operație la Spitalul Clinic de Urgență Pantelimon. „După operație mi-au spus că au scos din ea (n.r. tumoare), dar nu mi-au spus cât au scos sau că au scos doar pentru biopsie. Mi s-a spus că totul este ok. Am revenit la spital după rezultatul biopsiei. Mi s-a pus o hârtie în mână. Nu mi s-a spus diagnosticul. Nu mi s-a explicat nimic”, povestește bucureșteanca.

În drum spre casă a deschis plicul și a citit rezultatul. Nu a înțeles nimic. Așa că a sunat-o pe o colegă de serviciu care, după ce a căutat pe internet, i-a dat diagnosticul: Glioblastom – gradul 4, o formă agresivă de cancer cerebral.

După operație, Jeni a fost trimisă la Spitalul Clinic Fundeni pentru ședințe de radioterapie. Acolo a aflat că poate fi programată abia în luna iunie, pentru că la rând mai erau mii de pacienți care își așteptau și tratamentul. A încercat  la alte clinici de stat, dar nu a găsit nicăieri liber. A vrut să meargă la clinicile din sistemul privat pentru radioterapie, dar acolo i s-a cerut între 4.000 și 5.000 de euro pentru ședințe. Așa că a așteptat trei luni ca să-i vină rândul la stat pentru a primi un tratament cu ajutorul căruia i-ar fi putut crește șansele de vindecare. Jeni Diaconu a făcut zece ședințe.

La câteva zile de la terminarea lor a început să se simtă rău. O durea rău capul și avea senzația de greață.

A ajuns la medicul neurolog care i-a spus că era pe punctul de a face un accident vascular cerebral. Asta pentru că, pe perioada radioterapiei, ar fi trebuit să urmeze și un tratament intravenos, după cum era specificat și în schema ei de tratament. Dar medicii de la Fundeni ar fi omis acest „amănunt”.

„Am fost o norocoasă că nu am făcut accident vascular cerebral. Asta mi-a spus medicul. Durerile mele de cap erau simptomele accidentului”. Așa că s-a întors pe holurile spitalului Fundeni, unde, timp de o săptămână, a așteptat zilnic să îi vină rândul ca să i se pună o perfuzie și să i se facă o injecție.

„Trebuie să aștept. Cât? Nu mi s-a spus. Din păcate, timpul nu curge în favoarea mea”

După alte trei luni, Jeni s-a prezentat din nou la doctor pentru un control. Atunci a aflat că ar fi trebuit să facă un RMN pentru a vedea cum a evoluat tumoarea. Rezultatele au arătat că tumoarea era în continuare de dimensiunea unui ou și că trebuia din nou operată.

După experiența avută la Spitalul Pantelimon a decis să caute ajutor în altă parte. Așa l-a găsit pe dr. Sergiu Stoica de la Brain Institute, centrul specializat în neurochirurgie. Pe 26 septembrie a făcut și a doua operație, iar tumoarea i-a fost scoasă în totalitate. Atunci medicii i-au spus că mai are de trăit cel mult doi ani.

Când a crezut că nimic rău nu i se mai poate întâmpla, a mai primit o lovitură din partea sistemului: ar fi trebuit să înceapă o nouă cură de radioterapie, dar din păcate nu va reuși să o urmeze prea curând. Motivul? Cele 10 ședințe făcute în iunie au fost la o intensitate atât de mare încât este contraindicată o nouă cură de radioterapie.

„Mi s-a spus că în mod normal trebuia să fac 40 sau 50 de ședințe la boala pe care o am. În niciun caz 10 și la intensitate maximă. Dar, probabil, pentru că erau prea mulți pacienți puși pe lista de așteptare, mi-au mărit intensitatea fără să imi spună.  Trebuie să aștept. Cât? Nu mi s-a spus. Din păcate, timpul nu curge în favoarea mea. Ca să mă vindec ar fi trebuit să fac radioterapie”, spune femeia.

Problemele lui Jeni nu s-au terminat, însă. Recent i-a fost descoperită o nouă tumoare pe partea stângă, care deocamdată e mică și nu ridică probleme. Spune că diagnosticul pe care îl are nu o lasă să își facă planuri de viitor, dar pentru ea viața merge mai departe. Tot ce își dorește este să își vadă și fiica cea mică mireasă. Până atunci continuă să se întâlnească cu oamenii care îi fac ziua mai frumoasă, este alături de fetele ei și așteaptă să se reîntoarcă la serviciu în două săptămâni.

Dincolo de toate încercările prin care a trecut din cauza unui sistem sanitar strâmb, are în continuare încredere în România și spune că va merge la vot. O face pentru că numai așa poate schimba ceva în România.

Recunoaște că până în prezent au mai fost alegeri la care nu s-a prezentat, dar acum este mai decisă ca niciodată că votul ei chiar poate face diferența. Ce crede că ar schimba cu un simplu vot – sistemul sanitar din România, de exemplu. „Toți avem dreptul să fim sănătoși, iar atunci când ne îmbolnăvim avem dreptul să fim ajutați să trecem peste. Să fim îndrumați. Nu avem nicio vină. Nu ne-am ales noi boala. Este inuman să tratezi orice boală ca și când îl aștepți pe următorul la rând. Ar trebui să aibă mai multă grijă că suntem suflete și așa suferim destul din cauza bolii”, spune Jeni Diaconu, unul dintre românii cu drept de vot.