Doliu în presa din România. Jurnalistul și poetul Dan Vîță a murit la vârsta de 60 de ani

Publicat: 03 09. 2026, 15:33

Jurnalistul și poetul Dan Vîță s-a stins din viață miercuri, 2 septembrie 2026, la vârsta de 60 de ani. Decesul a survenit în urma unui infarct. Dispariția sa reprezintă o pierdere pentru presa și viața culturală din Tecuci. Timp de peste 30 de ani, Dan Vîță a fost prezent în spațiul public local, atât prin activitatea sa jurnalistică, cât și prin cea literară și culturală.

A lucrat în presa locală, a publicat volume de poezie și s-a implicat în numeroase proiecte culturale ale orașului. Prin activitatea sa, a contribuit la promovarea literaturii și la susținerea vieții culturale din comunitatea tecuceană.

Jurnalistul Dan Vîță a decedat la 60 de ani

Jurnalistul Dan Vîță s-a născut pe 23 decembrie 1965 și și-a construit o mare parte din carieră în municipiul Tecuci. De-a lungul anilor, s-a implicat atât în activitatea jurnalistică, cât și în proiectele culturale ale orașului.

A intrat în presa locală încă din anii ’90 și a devenit, în timp, una dintre figurile cunoscute ale mediului jurnalistic și literar tecucean. A absolvit Facultatea de Științe ale Comunicării și Relații Publice „Apollonia” din Iași, iar din 2016 a ocupat funcția de referent în cadrul Casei de Cultură Tecuci.

În 1990, Dan Vîță a fondat publicația „Observator”, care, ulterior, a devenit „Observator T”. Activitatea sa jurnalistică s-a desfășurat timp de mai mulți ani în presa locală din Tecuci, unde a publicat și a contribuit la dezvoltarea jurnalismului local.

În paralel cu presa, Dan Vîță s-a implicat în viața culturală a orașului și a cultivat pasiunea pentru poezie. Activitatea jurnalistică și publicistică s-a împletit astfel cu cea literară și culturală, domenii în care și-a lăsat amprenta asupra comunității tecucene.

Dan Vîță, jurnalist, poet și om de cultură

Din 2017, Dan Vîță a ocupat funcția de președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci. În această calitate, s-a implicat în promovarea literaturii și în organizarea activităților culturale din comunitatea locală. De asemenea, a fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A debutat editorial în 1995, cu volumul de poezie „Însoțitorul meu, trupul”, carte care a primit, în 1994, Marele Premiu al Festivalului Național „Grigore Hagiu”.

De-a lungul anilor, Dan Vîță a publicat mai multe volume de poezie. În 2017, la Editura Opera Magna, a apărut volumul „Dosar de beatificare”. Poeziile sale au fost incluse și în antologia „Bonjur, tendresse”, în traducerea Amaliei Achard, precum și în volumul „Poèmes pour une meurtrière céleste”.

Ultimul său volum de poezie, „Erotezii”, a fost publicat în 2021, la Editura Junimea.

 

Casa de Cultură Tecuci a transmis condoleanțe familiei

Casa de Cultură Tecuci a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea poetului Dan Vîță, care a trecut la cele veșnice miercuri, 2 septembrie 2026. Reprezentanții instituției au deplâns dispariția poetului, pe care l-au descris drept „un om al cuvântului și al sensibilității” și un reper al vieții culturale tecucene.

Casa de Cultură Tecuci a subliniat că plecarea lui Dan Vîță lasă în urmă un gol dureros, dar și amintirea unui om care și-a dedicat activitatea poeziei și culturii, cu discreție, pasiune și sinceritate.

„Plecarea sa lasă în urmă un gol dureros, dar și amintirea unui om care a slujit poezia cu discreție, pasiune și sinceritate”, se arată în mesajul transmis de Casa de Cultură Tecuci.

Instituția a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe poetul Dan Vîță.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Casa de Cultură Tecuci.