Polul Sărăciei din România. Două orașe, din nordul și din sudul țării, se bat pentru supremație în clasamentul negru

Publicat: 16 01. 2026, 17:59
Actualizat: 16 01. 2026, 18:36

Platforma FormulaBanilor a realizat un clasament ale celor mai sărace orașe din țară, corelând salariul mediu net cu rata șomajului. A rezultat că municipiul Vaslui și Alexandria sunt polii sărăciei din România, orașele în care se trăiește cel mai greu, publică Monitorul de Vaslui. Într-un top și mai deprimant, Vaslui este pe primul lor al cazurilor de alcoolism, depășind la limită Craiova și Iașiul…

În anul 2025, municipiul Vaslui a fost orașul cel mai defavorizat, cu veniturile cele mai mici și unde locurile de muncă lipsesc cu desăvârșire. Andrei Vișan, fondatorul platformei FormulaBanilor, a realizat un clasament al celor mai sărace orașe din țară, corelând salariul mediu net cu rata șomajului.

A rezultat că Alexandria, județul Teleorman, și Vaslui sunt polii sărăciei din România, cu indicatori identici care reflectă o situație economică precară, conform Monitorul de Vaslui

Conform tabelului, ambele orașe înregistrează o rată a șomajului alarmantă de aproximativ 8,8%, cea mai mare din listă, iar la venituri, salariul mediu net în aceste localități se situează în jurul valorii de 3.800 de lei, un nivel scăzut comparativ cu costul vieții și cu mediile din orașele dezvoltate. „Din cauza acestor factori, ambele orașe au primit un „grad de sărăcie” maxim, de 5 stele, subliniind severitatea situației”, spune analize.

Expertul financiar atrage atenția că cifrele ascund, de fapt, probleme structurale mult mai grave decât simpla lipsă a banilor: „Toată lumea vorbește despre salarii. Tot mai mulți încep să se uite și la rata șomajului. Puțini le pun cap la cap”. El subliniază că statistica rece, care arată un salariu mediu net de aproximativ 3.800 lei și o rată a șomajului de 8,8%, nu sunt doar cazuri izolate, ci simptomele unui sistem nefuncțional.

„Important: Nu vorbim doar despre «orașe sărace». Vorbim despre lipsa de oportunitati, dependenta de stat, instabilitate financiara”, a declarat Andrei Vișan, punctând cauzele profunde ale subdezvoltării.

Turnu Severin, Reșița și Târgu Jiu, pe trei, patru și cinci

Imediat după liderii clasamentului, situația este la fel de dificilă în alte zone din sud-vestul țării. Pe locul al treilea se află Drobeta-Turnu Severin (județul Mehedinți), unde rata șomajului este de aproximativ 7,5%, iar salariul mediu net ajunge la 3.850 lei.

Locul patru este ocupat de Reșița (județul Caraș-Severin), cu un șomaj de 7,0% și un salariu de 3.900 lei, urmată îndeaproape de Târgu Jiu (județul Gorj) pe locul cinci, cu o rată a șomajului de 6,9% și un venit mediu net de 3.950 lei. Aceste orașe au fost cotate cu un grad de sărăcie de 4,5 stele, indicând o vulnerabilitate economică ridicată.

Analiza evidențiază un cerc vicios în care se zbat aceste comunități. Lipsa locurilor de muncă atractive determină forța de muncă tânără să migreze, ceea ce, la rândul său, descurajează investitorii.

„În multe dintre orașele din top: salariile sunt cu 30–40% sub media națională, șomajul este dublu față de marile centre urbane, tinerii pleacă, investițiile ocolesc zona”, arată Andrei Vișan.

Giurgiu și Galați, locurile șase și șapte

Giurgiu și Galați ocupă locurile 6 și 7, cu rate ale șomajului de peste 6,7%. Slatina, un important centru industrial al județului Olt, se află pe locul 12, cu o rată a șomajului de 6,2% și un salariu mediu de 4.100 lei, în timp ce orașe precum Piatra Neamț închid topul 20, cu un șomaj de 5,3% și venituri de aproximativ 4.300 lei.

Recomandarea autorului: Orașul considerat „cel mai sărac din România” a depășit Cluj, Oradea și București. E campion absolut la fonduri europene