Noua tehnologie de iluminat care promite facturi la energie mai mici. Ne putem lua adio de la LED
Ani la rând, becurile LED au fost considerate standardul suprem în materie de economisire a energiei. Ele au fost instalate în aproape fiecare cameră din locuință și au înlocuit vechile becuri incandescente, devenind alegerea ideală pentru cei care vor facturi mai mici și o durată de viață mai lungă.
O lampă LED tipică de 8 wați consumă extrem de puțin și ajunge la un cost de 0,32 de cenți pe oră, adică 40 de cenți pe kilowatt-oră.
Noua tehnologie care promite facturi mai mici la energie
Tehnologia progresează, chiar dacă LED-urile au fost cândva o revoluție, acum o altă soluție a început să atragă atenția și să pună sub semnul întrebării ideea că LED-ul este deja de domeniul trecutului. Pe piață există și alte alternative, precum lămpile fluorescente compacte, considerate cândva economice. Ele consumă, în general, mai multă energie decât LED-urile moderne și, în plus, multe conțin mercur, ceea ridică serioase probleme de mediu.
Potrivit Agenției Federale Germane pentru Mediu, consumatorii trebuie să fie atenți la etichetare și la modul de eliminare al acestor produse. Din acest motiv, fluorescentele compacte nu mai sunt privite ca soluția viitorului, relatează Ziarul Românesc.
În schimb, o tehnologie nouă începe să câștige teren: luminile OLED. Aceste diode organice emițătoare de lumină oferă o lumină difuză, uniformă și fără strălucire, fiind apreciate nu doar pentru eficiență, ci și pentru confortul vizual.
Ce au OLED-urile diferit
Panourile OLED pot ajunge la o durată de viață de până la 50.000 de ore, comparabilă sau chiar superioară în unele aplicații față de LED-uri. Ele consumă mai puțină energie în anumite scenarii și sunt realizate din materiale organice, generând mai puține deșeuri în procesul de fabricație.
Un alt avantaj important este designul. Fiind extrem de subțiri și flexibile, OLED-urile deschid posibilități complet noi în amenajarea spațiilor, de la pereți luminoși până la suprafețe decorative integrate discret în mobilier.
Recomandările autorului: