Pâine cu MUCEGAI, prin programul „Masă Caldă”, pentru elevii de la o școală din Roșia Montană

Publicat: 06 03. 2023, 17:26
Actualizat: 06 03. 2023, 17:50
Pâine cu mucegai, prin programul „Masă Caldă”, pentru elevi / Sursa FOTO: Facebook

Programul „Masă Caldă” a venit cu o surpriză pentru eleveii unei școli din Roșia Montană. Din păcate, una neplăcută, căci copiii au găsit pâine cu mucegai în meniu.

Problema a fost sesizată chiar de viceprimarul localității.

Cum se apără furnizorul

Vasile Morariu, politicianul în cauză, afirmă că incidentul s-a petrecut luni, 6 martie. El susține că a vorbit deja cu furnizorul, o firmă din Abrud, dar acesta se apără dând vina pe …producător.

„Domnule N. S., ați fost norocos și ați participat singur, ați și câștigat licitația pentru a aduce hrană caldă la copii. La trei zile după ce ați început, ne aduceți pâinea rămasă de la Crăciun. Azi s-a găsit pâine «înflorită». Eu știu că am mai pățit personal cu dumneavoastră, este a doua oară, de aceea am făcut-o public, fiindcă la dumneavoastră văd că este obicei. Ca reprezentant al autorităților locale, nu îmi permit ca copiii să mănânce pâine înflorită. Atâta timp cât v-ați angajat într-o treabă, vă rog frumos să o respectați cum se cuvine!”, a scris pe Facebook Vasile Morariu, viceprimar Roșia Montană.

Programul „Masa Caldă” pentru elevi a fost câștigat, în Roșia Montană, de de o societate comercială care administrează și o pensiune în orașul Abrud.

„Referitor la mâncarea pe care o distribuie, gustați-o să vedeți ce gust are! Eu mai bine le bag mâncare în ghiozdan decât să ajung cu ei pe la spital. Fără supărare, dar e bătaie de joc, mai ales că se dă la copii” – reacția unui părinte la postarea viceprimarului

În meniul de luni elevii au primit și câte un șnițel, în legătură cu care nu au fost niciun fel de probleme, a ținut să precizeze viceprimarul din Roșia Montană.