Doroftei: AIBA ne-a ridicat suspendarea, ei cred că eu pot face lucruri bune

Publicat: 03 12. 2012, 15:23
Actualizat: 07 03. 2013, 21:30

Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, luni, cu ocazia Biroului Federal, că federația internațonală de specialitate, AIBA, a ridicat suspendarea în cazul forului pugilistic de la București.

„Am primit o scrisoare de la AIBA prin care ne-a anunțat de ridicarea suspendării și au spus că sunt încântați de deciziile luate la FR Box. Cei de la AIBA cred că eu pot face lucruri bune pentru boxul românesc. Am reușit să deblocăm cele 23 de burse olimpuce de la COSR. Vom începe în forță, iar cele 23 de burse înseamnă enorm. Putem face două centre olimpice acum, cu acești bani, unul la Reșița și unul la Bacău, unde avem doi oameni de bază, Francisc Vaștag și Relu Auraș. Trebuie să o luăm de jos, de la copii și juniori și să clădim”, a declarat Doroftei.

Fostul pugilist a subliniat că va solicita un audit financiar pentru perioada în care Rudel Obreja a fost președintele federației și a adăugat că urmează în curând să aibă discuții și la ANST: „Vom merge și la ANST să discutăm, dar primul pas este să ne rezolvăm problemele dintre noi. Mai avem lucruri de pus la punct în casa nostră, iar ANST e un etaj mai jos și ajungem imediat la ei”.

De asemenea, Doroftei a precizat că va avea o gală de retragere cât mai curând: „Mă apucasem de antrenamente, intrasem într-o formă bună, doar că ultima perioadă m-a dat un pic peste cap. Gala ar putea avea loc anul viitor”.

Pe de altă parte, în 14 decembrie va avea loc Adunarea Generală pentru modificarea statutului federației.