Cine este românca de 21 de ani arestată pentru tentativă de furt în timpul funeraliilor lui Silvio BERLUSCONI / A riscat totul pentru a face asta

Publicat: 15 06. 2023, 10:37
Cine este românca de 21 de ani arestată pentru tentativă de furt în timpul funeraliilor lui Silvio Berlusconi / Sursa FOTO: Profimedia

O româncă de 21 de ani a fost arestată la Milano, în timpul funeraliilor lui Silvio Berlusconi. Ea este acuzată de tentativă de furt.

Tânăra a riscat totul pentru un simplu obiect, notează presa italiană.

Încătușată pentru un telefon mobil

Miercuri, 14 iunie, în timpul ceremoniilor funerare, o româncă de 21 de ani a ajuns pe mâna carabinierilor fiind acuzată de furt din buzunare. Ea a fost surprinsă jefuind o persoană în Piazza Duomo, din Milano, notează publicația Libero Quotidiano.

Incidentul s-ar fi petrecut la puțin timp după ora 15:00. Polițiștii de la Secția a VI-a au zărit o tânără care părea să urmărească cu atenție persoanele de pe Corso Vittorio Emanuele.

În scurt timp, ea a intrat într-un fast-food din Galeria Fontana. Aici, la etajul doi al restaurantului, românca s-a apropiat de un tânăr (18 ani), căruia i-a arătat o bucată de hârtie, cu un mesaj indescifrabil. Ulterior, ea a pus hârtia peste telefonul băiatului, care era așezat pe masă, și la plecare a furat mobilul.

Ce nu știa românca era că polițiștii o urmăreau și după doar câțiva pași au prins-o. Telefonul mobil a fost restituit victimei, iar tânăra, încătușată și dusă la secție.

În vârstă de 21 de ani, românca ar avea un istoric „cu numeroase condamnări anterioare pentru manipulare de bunuri furate, furt și nerespectarea ordinelor autorităților”, notează publicația citată.

De altfel, ea avea interdicție de a se apropia timp de un an de zile de centrul orașului Milano, emisă de Poliție cu doar 40 de zile în urmă.

Berlusconi, condus pe ultimul drum de mii de oameni

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a fost înmormântat miercuri, 14 iunie. La ceremonia funerară au participat mii de oameni și numeroase personalități, printre care și Sergio Mattarella, președintele țării.

Ceremonia a fost oficiată de Arhiepiscopul de Milano, monseniorul Mario Delpini. În semn de doliu, drapelurile de la intrarea în Palatul Chigi au fost coborate în bernă, la fel şi cele de la Senat şi Camera Deputaţilor.

Mii de persoane au aplaudat la rostirea discursului înaltului prelat, monseniorul Mario Delpini.

Silvio Berlusconi a murit luni, 12 iunie, la un spital din Milano. Avea 86 de ani.