Circulație ÎNTRERUPTĂ parțial pe Podul Grant timp de DOI ANI. Cum blochează BIROCRAȚIA reabilitarea Podului Constanța

Publicat: 03 10. 2018, 16:46
Actualizat: 26 03. 2019, 00:52

Primăria Capitalei va începe reparațiile la Podul Grant, care vor dura doi ani, timp în care circulația va fi întreruptă parțial.

În prezent, Podul Grant este una dintre cele mai tranzitate artere din București, iar întreruperea circulației pentru reparații va duce, inevitabil, la aglomerarea zonei, care oricum este destul de congestionată.

Reabilitarea podului este însă absolut necesară și va costa 11 milioane de euro, construcția având, potrivit Administrației Străzilor, o stare tehnică nesatisfăcătoare. De altfel, această stare tehnică a podului poate fi observată de orice șofer care circulă pe pod, mai ales în ceea ce privește rosturile de dilatație, care sunt într-o stare avansată de degradare.

Până la demararea lucrărilor de reparație a Podului Grant, Primăria Capitalei trebuia să înceapă reabilitarea Podului Constanța, a cărui stare este cel puțin la fel de proastă.

PMB a cerut, în luna mai, ca acest pod să treacă din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a Municipalității, ca să poată fi reparat și cu fonduri de la bugetul local. În mai, s-a semnat și un protocol între CFR și PMB în acest sens. Dar după aproape 5 luni, în septembrie, CFR a trimis actul înapoi la PMB, pentru modificare. Motivul? În primul proiect nu se specifica faptul că după reparații podul trebuie să treacă tot la Ministerul Transporturilor, pentru că face parte din infrastructura CFR.

„Menționăm că, după realizarea lucrărilor de reparații și rebilitare la imobilul Pod CF București-Constanța și dat fiind faptul că obiectivul sus menționat este o componentă a infrastructurii feroviare a Căilor Ferate Române, este necesar ca ulterior lucrărilor de reparații și reabilitare, obiectivul sus menționat să fie dat în administrarea Ministerului Transporturilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului votat în ședința CGMB din luna septembrie.

Astfel, din cauza unei comunicări defectuoase între cele două instituții, podul este și în prezent într-o stare foarte proastă.

„În cazul Podului Constanța, niște funcționari nu au citit legea. În luna mai, Consiliul General al Municipiului București a aprobat – și am votat și noi – ca Podul Constanța să treacă la PMB, pentru a putea fi refăcut. Proiectul s-a dus la Ministerul Transporturilor, iar de acolo, cineva și-a dat seama că în respectivul proiect nu era prevăzut ca după terminarea lucrărilor, podul să revină în administrarea Ministerului Transporturilor, respectiv la CFR. Ca atare, după aproape cinci luni, și-au dat seama că acest proiect trebuie să se întoarcă la CGMB și să fie introdus articolul care să prevadă întoarcerea podului la CFR. Este ridicol, pentru că și PMB și Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să rezolve această problemă tot din mai, ca să se poată demara lucrările. Între timp, pe zi ce trece, Podul Constanța se deteriorează și pune viața trecătorilor în pericol”, a declarat pentru Mediafax, Roxana Wring, consilier general în cadrul CGMB.

Într-un răspuns la solicitarea Mediafax, reprezentanții CFR susțin că, până în prezent, nu a fost identificat regimul juridic de transfer al podului: „Transferul obiectivului Pod CF de la km 4+327, aflat pe linia CF București – Constanța, în administrarea Primăriei Municipiului București, nu a fost realizat până în prezent deoarece nu a fost identificat regimul juridic de transfer”, se arată în răspunsul CFR.

În ceea ce privește explicațiile Primăriei Capitalei referitoare la Podul Constanța, reprezentanții instituției au transmis, miercuri, că în prezent se așteaptă o hotârâre de Guvern pentru preluarea podului: „Următorul pas pentru finalizarea procedurilor administrative este emiterea, de către Guvern, a unei hotărâri privind transmiterea podului către Municipiul București”, se arată în comunicatul PMB.

O altă mare provocare a Primăriei Capitalei este construirea Nodului Rutier Virtuții, care va fi terminat la sfârșitul anului viitor, după cum a declarat primarul general. Până atunci, pe traversele construcției a început să curgă rugina, iar potrivit unui răspuns al PMB, la solicitarea Mediafax, podul va fi vopsit cu grund când va fi dat în folosință.

De asemenea, surse din cadrul Municipalității au declarat, pentru Mediafax, că RATB (în prezent STB) a fost nevoită, recent, să coboare cu câteva zeci de centimetri cablurile de tensiune ale tramvaiului 41, pentru trecerea podului peste Șoseaua Virtuții și implicit peste linia de tramvai.