Din nou coadă la CASMB: peste 200 de persoane au vrut să plătească asigurări pentru prima dată

Publicat: 05 05. 2015, 15:57

„Numai în prima parte a zilei, s-au prezentat la Casa de Asigurări de Sănătate București, în sediul din strada Țițeica, în jur de 800 de persoane. Aceste persoane au solicitat, în general, eliberarea unei adeverințe sau a unui card, pentru că l-au pierdut, le-a fost furat sau deteriorat, și-au schimbat adresa sau numele. Totodată, în premieră, au fost 200 de persoane care au venit să ceară relații pentru a-și plăti asigurările sociale de sănătate, deci respectiv pentru a deveni asigurați. Aceasta este dovada că este important cardul național de sănătate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al CASMB Cristina Călinoiu.

Ea a mai precizat că și la sediul CASMB din strada Vasile Lascăr au fost 400 de persoane, care și-au ridicat cardul de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București au fost persoane care au venit să reclame diverse situații, printre care și faptul că spitalele nu i-au acceptat la internare pentru că nu au avut cardul de sănătate.

„Este o informație care nu poate fi verificată pentru că cei care reclamă nu vor să dea nici numele spitalului, nici numele secției. Astfel, sesizarea nu poate fi luată în seamă”, a mai spus Cristina Călinoiu.

Și luni a fost aglomerație la CASMB, aproximativ 1.000 de persoane așteptând la coadă pentru a-și lua cardul de sănătate sau o adeverință, după ce la sfârșitul săptămânii trecute medicii de familie le-au spus că din 1 mai nu vor mai fi primiți în spitale fără acesta.

În București, luni au fost înregistrate 18.192 de servicii medicale, dintre care 9.062 au fost acordate fără card și 9.130 cu card. Medicii de familie din Capitală au acordat 4.084 de servicii validate cu card și 5.356 fără card, a anunțat marți Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că persoanele care nu și-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie primesc servicii medicale și medicamente și după 1 mai, când cardul a devenit obligatoriu, consultațiile fiind monitorizate separat. Ciurchea a precizat că anunțurile de genul «de la 1 mai nu primiți servicii medicale, nu mai primiți rețete» sunt false”.

Directorul CNAS, Radu Țibichi, a sus că furnizorii care nu acordă servicii medicale pacienților care nu au card, mai întâi primesc avertisment, apoi penalizări de 5%, 10% și 15% iar, în cele din urmă, rezilierea contractului.

Introducerea cardului de sănătate, din 1 mai, nu modifică drepturile asiguraților la servicii medicale. Serviciile medicale de urgență se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate.

De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiționat, indiferent dacă părinții sau tutorii legali sunt sau nu asigurați.

Persoanele neasigurate beneficiază, ca și până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia și să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcționare a sistemului.

Asigurații au la dispoziție atât numărul de telefon inscripționat pe cardul de sănătate, cât și numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relații despre cardul de sănătate.