EFECTELE #CORONACRIZEI. Românii nu se tem să călătorească după ridicarea măsurilor de restricție. Ei aleg însă cazările izolate și rezervările fără risc

Publicat: 11 05. 2020, 09:52
Actualizat: 12 05. 2020, 14:56
Românii nu se tem să călătorească după ridicarea măsurilor de restricție. Ei aleg însă cazările izolate și rezervările fără risc

Peste 40 de procente dintre românii care au participat la un studiu realizat de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro au declarat nu se tem să călătorească, după ce măsurile de restricție vor fi ridicate.

Cei intervievați susțin, de asemenea, că au optat pentru cazările izolate și rezervările fără risc, atunci când vina vorba de principalele motive în stabilirea unei vacanțe.

Nu mai puțin de 31% dintre cei intervievați au declarat că aveau deja planificat concediul pentru anul în curs și aveau această cheltuială deja programată.

Cei care au realizat studiul susțin că bugetul total al vacanței este așteptat să scadă cu câteva procente.

În acest context, diferența ar urma să fie mai mică în cazul serviciilor de cazare și mai semnificativă în cazul activităților conexe, cum ar fi masaj, tur ghidat și altele.

„Pentru prima lună după redeschidere am încurajat hotelierii să vină cu reduceri și pachete atractive care să convingă turiștii să călătorească.

Astfel, primii români care vor dori să călătorească, pot beneficia la anumite proprietăți de reduceri cuprinse între 10 si 20% din pachetul rezervat”, a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert al platformei de rezervări hoteliere.

Pentru cei care nu se tem să călătorească, România este destinația principală pentru vacanțele de anul acesta

Aproape 50% dintre dintre respondenți au precizat că România va fi principala destinație de vacanță pentru acest an.

Spre deosebire de alți ani în care prețul avea întâietate în luarea deciziei de cumpărare, anul acesta siguranța și locația proprietății se află printre principalele motive de rezervare a unei vacanțe.

Astfel, 38% dintre respondenți optează pentru cazări în zone izolate, iar 31% pun accent pe curățenie și igienizare în vederea rezervării unei cazări.

Din evoluția rezervărilor pe platformă, dar și din răspunsurile oferite chestionarului reiese că turiștii români urmează două mari trenduri: pe deoparte caută pensiuni și spații de cazare izolate, pe de altă parte caută hoteluri cu standarde ridicate de igienă și respectare a tuturor normelor ce vor impuse de autorități.

Teama nr. 1 a turiștilor: contaminarea cu SARS-CoV-2

Printre motivele pentru care românii se tem să călătorească în viitorul apropiat se numără: riscul de contaminare cu coronavirus (55%), teama de a pierde avansul achitat la unitatea de cazare (39.7%), teama de a servi mese la restaurant (12%), lipsa banilor, restricțiile de distanțare socială și alte măsuri restrictive de prevenire a contaminării.

Mai bine de 50% dintre respondenți și-au amânat vacanța pentru o perioadă ulterioară, în special în lunile de vară sau toamnă, în timp ce 20% dintre respondenți și-au păstrat rezervarea activă, iar 26% și-au anulat rezervările.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 2.038 de respondenți din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 29 aprilie 2020 – 6 mai 2020.

Sursă foto: Travelminit/caracter ilustrativ