EXCLUSIV. Câinele lui Costin Mărculescu, dus într-un adăpost pentru animale abandonate. Ce soartă îl așteaptă pe Maxy, animalul rămas pe drumuri după moartea stăpânului său

Publicat: 11 06. 2020, 11:26
Actualizat: 11 06. 2020, 12:18

Polițiștii care investighează moartea suspectă a lui Costin Mărculescu au luat măsuri urgente în ce privește câinele actorului, rămas pe drumuri odată cu moartea neprevăzută a stăpânului său. Slăbit și speriat, animalul avea nevoie urgentă de ajutor de specialitate. Ca urmare, acesta a fost predat Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), din cadrul Primăriei Capitalei.

După ce, în noaptea de miercuri spre joi, pompierii au spart ușa garsonierei din Șoseaua Mihai Bravu și au făcut macabra descoperire, anchetatorii chemați pentru cercetări au fost nevoiți să găsească o soluție legată de situația câinelui deținut de actor. Animalul era flămând și foarte speriat în contextul desfășurării de forțe din casa în care locuia stăpânul său și avea nevoie de ajutor de specialitate.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au încercat să găsească mai multe rude ale celui decedat, însă, s-a dovedit că Mărculescu era o persoană foarte singură. Ca urmare, în primele ore nu apăruse nimeni dispus să-l salveze pe Maxy, cățelul despre care actorul spunea că l-a luat de pe stradă.

În consecință, polițiștii au sunat la Primăria Capitalei, iar cățelul a fost ridicat de un echipaj al ASPA. Animalul, care era slăbit din cauza faptului că nu mâncase de câteva zile, a primit ajutor medical de specialitate, după ce starea lui de sănătate a fost evaluată de veterinari.

Într-o situație aproape similiară s-au aflat și câinii Cristinei Țopescu, o mare iubitoare de animale. Vedeta ținea în casă numai puțin de șase câini, dintre care, din păcate, doi nu au supraviețuit. Restul de patru au fost luați de o asociație pentru apărarea drepturilor animalelor, iar doi dintre ei au fost deja adoptați.

Câinele lui Mărculescu va fi castrat de veterinarii ASPA

Potrivit Poliției Capitalei,  actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort, în noaptea de miercuri spre joi, după ce jurnalistul Horațiu Tudor a anunțat la 112 că, de mai multe zile, acesta nu mai răspunde la ușă și nici la telefon.

Ca urmare, acasă la Mărculescu a mers, inițial, un echipaj al Secției 12 Poliție. La rândul lor, polițiștii au chemat pompierii, care, în prezența unor vecini, au spart ușa garsonierei.

Actorul a fost găsit în baie, decedat, motiv pentru care a fost anunțat Serviciul Omoruri, care a declanșat o anchetă pentru moarte suspectă. Cadavrul a fost trasportat la INML, iar polițiștii au încercat să identifice mai multe rude ale lui Mărculescu.

Pentru că problema câinelui rămas sigur în casă trebuia rezolvată, în condițiile în care nimeni nu s-a oferit să-l ia în grijă, acesta a fost predat ASPA, unde urmează să fie castrat și microcipat.

Condorm ASPA, sterilizarea lui Maxy este obligatorie. „Potrivit legii, câinii cu proprietar trebuie în mod obligatoriu microcipați și înregistrați în RECS, iar dacă nu au pedigree, trebuie sterilizați. La ASPA, acest câine va urma procedurile legale de microcipare, sterilizare, vaccinare și deparazitare, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptat gratuit de o cunoștință a actorului care este familiarizată cu câinele și care a solicitat adopția acestuia”, a anunțat ASPA, pe pagina de Facebook a instituției.