Gestul salvator al unei fetițe de 11 ani, după ce mama și frățiorul ei au căzut într-o râpă

Publicat: 02 05. 2018, 10:25

Potrivit ISU Caraș-Severin, un grup de turiști s-a aventurat, marți, pe Cheile Carașului. O mamă cu doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de un an și 6 luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup.

La un moment dat, femeia a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 10 metri. A reușit să se prindă de niște crengi, dar a rămas suspendată la o distanță de circa 3 metri de cărarea de pe marginea râului Caraș.

Fetița de 11 ani a apelat numărul de urgență 112 și imediat au pornit spre ei un echipaj al Detașmentului de Pompieri Reșița, un echipaj al Poliției, doi salvamontiști, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, viceprimarul și un angajat al Primăriei Carașova.

Cu ajutorul indicațiilor date de copilă prin telefon, cele trei persoane au fost găsite ușor, iar salvamontiștii împreună cu pompierii au extras mama și băiețelul din râpă și i-au predat echipajului SAJ.

Femeia era echipată corespunzător pentru drumeție și nu au suferit răni, nici ea și nici băiețelul.

„Mulțumim domnișoarei pentru simțul practic și sprijinul oferit salvatorilor și recomandăm tuturor părinților să-și educe copiii și în privința reacțiilor în situații de urgență”, arată sursa citată.