INCENDIU puternic pe bulevardul Kogălniceanu din București. O persoană A MURIT

Publicat: 09 03. 2019, 12:50
Actualizat: 25 03. 2019, 20:34

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, incendiul a izbucnit la mansarda unui bloc de locuințe, de pe bulevardul Kogălniceanu din centrul Capitalei și se manifestă cu degăjari mari de fum și flacară.

Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare în interior.

În urma căutărilor, echipele de pompieri au găsit o persoană decedată în interiorul blocului de pe bulevardul Kogălniceanu, unde a izbucnit incendiul.

Pompierii acționează în continuare pentru căutarea altor posibile victime și pentru stingerea incendiului.

Din exterior se acționează cu autoscara și la interior cu dispozitiv pentru stingere și protecție.

Pompierii acționează pe două laturi ale clădirii cu trei autoscări.

Circulația în zonă este îngreunată.