Interlopul care și-a împușcat fosta iubită în cap este căutat în toată România. Polițiștii cer ajutorul populației. Galerie FOTO

Publicat: 16 03. 2017, 09:13

Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor transmis, miercuri, bărbatul căutat are 38 de ani și a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră.

Bărbatul, Adrian Hladii, cunoscut ca un interlop de temutîn zonă, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Oradea, are 1,73 metri înălțime, constituție robustă, păr negru, ochi căprui. Nu se cunosc detalii despre îmbrăcămintea pe care o poartă.

„Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliție și să apeleze gratuit numărul de telefon 112. Bărbatul a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră, polițiștii bihoreni au luat legătura cu colegii din toate județele învecinate și cu omologii din Ungaria, au fost instalate filtre în trafic, se efectuază scotociri, la operațiunile desfășurate pentru prinderea sa participând și echipe de polițiști însoțite de câini de urmă”, se arată în comunicat.


Pe de altă parte, surse judiciare au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul care a fost rănit în umăr a fost operat la Spitalul Județean Oradea și se află în afară oricărui pericol.

„Din primele informații se pare că mobilul care a dus la împușcarea celor două persoane, dintre care una a decedat, ar fi gelozia atacatorului”, au spus sursele citate.

Ancheta este desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bihor sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Un bărbat din Oradea a ajuns, miercuri, la spital, după ce a fost împușcat în umăr. Ulterior, polițiștii au infirmat că bărbatul care a tras a împușcat mortal o femeie pe care o luase cu forța în mașina sa. Femeia a fost găsită împușcată în cap, în mașina cu care a fugit atacatorul, abandonată pe o stradă din Oradea.

 

FOTO: ebihoreanul.ro