Monica Pop nu îl iartă pe Vlad Voiculescu nici în ziua votului! „Acest sinistru personaj, foarte înșelător…”

Publicat: 27 09. 2020, 16:48
Actualizat: 27 09. 2020, 17:07
Monica Pop nu îl uită pe Vlad Voiculescu nici în ziua votului! „Acest sinistru personaj, foarte înșelător...”

Fostul manager al Spitalului de Oftalmologie București, Monica Pop, a lansat, duminică, un atac dur la adresa liderului PLUS București, Vlad Voiculescu, care deschide lista USR-PLUS la Consiliul General al Capitalei. Monica Pop a spus că Voiculescu „a făcut mult rău medicinii românești”. Medicul și-a redistribuit propria postare de 20 septembrie, chiar în ziua votului de duminică.

Monica Pop a fost una din vocile răsunătoare care au apărut sistemul de sănătate din România, după tragedia din 2015 de la Colectiv. După dezvăluirile privind infecțiile nosocomiale, Pop a negat existența acestora!

„E cel care a interzis transplantul pulmonar…”

„( NE -) omul DE CARE NU MAI VREAU SĂ AUD :- vlad vasile voiculescu! NUUU! NICIODATĂ! E cel care a INTERZIS TRANSPLANTUL PULMONAR, CONDAMNÎND CLAR LA MOARTE PACIENTII! AU MURIT OAMENI care puteau fi in viaţă acum! Dacă nu exista el! Vai de familiile lor! Dupa ce a dat Dumnezeu si a plecat de la Minister, chirurgii de la Spitalul SFÎNTA MARIA au facut 9 operatii de transplant pulmonar, cu toti pacientii în viaţă, PERFORMANŢĂ MONDIALĂ! Bravo pt curajul si profesionalismul lor! ACEST SINISTRU PERSONAJ, foarte ÎNŞELĂTOR, A FACUT MULT, MULT RÅU MEDICINII ROMĂNESTI…NU ARE EGAL!”, scrie Monica Pop pe Facebook.

Nicolae Bănicioiu, mesaj dur la adresa lui Vlad Voiculescu: ”Ca și în multe alte ocazii, acest domn minte și manipulează!”

Nicolae Bănicioiu – Pro România – are o reacție extrem de dură la adresa lui Vlad Voiculescu (PLUS), fost ministru al Sănătății, scriind pe pagina de socializare că toate declarațiile acestuia pot fi etichetate drept ”minciuni și manipulare”.

De la bun început, Nicolae Bănicioiu scrie că este, pur și simplu, sătul de ”minciunile acestui fiu de securist” și consideră că Vlad Voiculescu nu face altceva decât să răspândească informații false în public. ”Minciuni și manipulare”, consideră Nicolae Bănicioiu, adresându-i-se lui Vlad Voiculescu cu apelativul ”securilă”.

”M-am săturat de minciunile acestui fiu de securist!!! de obicei răspândește informații false. Probabil securismul se moștenește din tată în fiu! Ca și în multe alte ocazii acest domn minte și manipulează ! Pe ce tragedie mai vrei te urci, măi securilă acum??? Ce minciună mai pui la cale?”, notează Nicolae Bănicioiu pe pagina de Facebook.