Nicușor Dan despre transportul în comun: Principala problemă, faptul că nu are un orar predictibil cel de suprafaţă. Nu e curat, nu are aer condiţionat şi nu ai garanţia că se dezinfectează

Publicat: 31 10. 2020, 18:46
Actualizat: 01 11. 2020, 04:33
FOTO: Alexandra Pandrea

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că bucureştenii vor avea la dispoziţie un bilet unic STB-Metrorex, însă cele două entități vor rămâne societăți diferite. Edilul a adăugat că va analiza dacă e oportun să crească prețul biletului și că, în acest moment, subvenţia reprezintă aproximativ 80% din costul transportului în comun. Printre prioritățile mandatului său, Nicușor Dan a menționat și metroul de suprafață. 

„În acest moment, Bucureştiul plăteşte o subvenţie consistentă către transportul public de suprafaţă, plăteşte o subvenţie consistentă către sistemul de încălzire (…), nu-şi permite să mai plătească o subvenţie pentru metrou, acesta este motivul pentru care nu-mi doresc în acest moment ca metroul să vină la Primăria Capitalei”, a afirmat primarul general al Capitalei.

Primarul Capitalei ia în calcul și creșterea prețului biletelor pentru transportul în comun

Întrebat dacă intenţionează să crească preţul biletului pentru transportul public în Bucureşti, el a menţionat că va realiza o analiză şi că acest domeniu are alte probleme principale.

„O să facem o analiză. Nu e aceasta principala problemă a transportului public, oricum, subvenţia e undeva la 80% din transport, adică doar 20% vin din bilete şi abonamente. Principala problemă a transportului public e cantitatea, adică există zone care nu sunt deservite suficient şi faptul că nu are un orar predictibil şi că nu este eficient cel de suprafaţă – stă blocat în trafic şi după aceea sunt şi alte probleme: că nu e curat, că nu are aer condiţionat şi acum, în timp de pandemie, nu ai garanţia că se dezinfectează”, a declarat Nicuşor Dan.

Bilet unic pentru transportul în comun de suprafață și metrou

O să avem curând un bilet unic, pentru că e logic ca lucrul ăsta să se întâmple (…) Avem mijloace electronice de acces şi în transportul de suprafaţă, şi în metrou, deci avem o măsurătoare exactă a câţi oameni au intrat cu respectiva cartelă fie în autobuz, fie în metrou şi trebuie să existe doar un mecanism corect de decontare între aceste două entităţi”, a spus Nicuşor Dan într-o emisiune la Digi24. Potrivit primarului general, cele două societăţi vor rămâne entități diferite.

Metroul de suprafață și liniile unice pentru autobuz și troleibuz, o prioritate a mandatului lui Nicușor Dan

Primele sunt chestiuni mai grele, mai cu mulţi bani. O să vedeţi metroul de suprafaţă în acest mandat, o să vedeţi reabilitări de linii de tramvai, deci viteză mai mare a tramvaielor şi o să vedeţi linii unice pentru autobuz şi troleibuz (…) O să vedem o conectare a transportului public cu sistemul de semaforizare inteligentă pe care o să-l implementăm”, a explicat Primarul General.