Operațiunile de scoatere a trupurilor victimelor din avionul prăbușit în județul Vâlcea, sistate

Publicat: 15 02. 2012, 10:30
Actualizat: 24 07. 2012, 04:40
Operațiunile de scoatere a trupurilor celor trei persoane aflate în avionul de mici dimensiuni care s-a prăbușit, marți după-amiază, în munții Căpățânii, au fost amânate pentru miercuri dimineață, echipele de descarcerare neputând interveni marți.

Operațiunile de scoatere a trupurilor celor trei persoane aflate în avionul de mici dimensiuni care s-a prăbușit, marți după-amiază, în munții Căpățânii, au fost amânate pentru miercuri dimineață, echipele de descarcerare neputând interveni marți cu aparatura specifică din cauza pericolului unei explozii.

Echipele de salvare au coborât după miezul nopții de la locul accidentului, după ce timp de mai multe ore au încercat să scoată dintre fiarele contorsionate trupurile celor trei victime decedate în urma prăbușirii avionului. Este vorba de trei persoane, doi cetățeni austrieci și un român, care plecaseră marți după-amiază în zona comunei Vaideeni, în Munții Căpățânii, pentru operațiuni de fotometrie.

Victimele nu au putut fi descarcerate, autoritățile aflate la fața locului decizând, din cauza mirosului puternic de combustibil și a lipsei de vizibilitate pe timpul nopții, că operațiunile trebuie amânate până dimineață.

Câțiva jandarmi au rămas în noaptea de marți spre miercuri la locul tragediei.

Mircea Lera, șeful Salvamont Vâlcea, a declarat pe că a ajuns la fața locului accidentului împreună cu jandarmii și i-au găsit pe toți cei trei bărbați aflați în avionul prăbușit decedați.

"Din păcate, nu am putut face nimic pentru ocupanții avionului. Vom transporta trupurile celor trei victime până la baza muntelui în comuna Vaideeni, iar de acolo la Serviciul medico-legal Râmnicu Vâlcea", a declarat șeful Salvamont Vâlcea.