„Orașul rulotelor” la Bușteni. Sute de oameni se mută la iarbă verde de primăvara până toamna

Publicat: 28 07. 2017, 08:37
Actualizat: 02 10. 2018, 16:35

An de an, sute de familii din toate colțurile țării se mută cu rulota pe Valea Cerbului, din Bușteni. Pe Ana Butuceală, care are 72 de ani și este din București, am găsit-o la „Vila La Moby”, după cum și-a „botezat” rulota.

„Cu rulota am venit din martie, dar mai plecăm acasă la 2 – 3 săptămâni. Venim de 10 ani. Sunt alții care vin de 20 și ceva de ani. Aerul contează, suntem bolnavi”, i-a spus, corespondentului MEDIAFAX, Ana Butuceală.

Oamenii spun că nu duc lipsă de nimic. Au curent electric, aragaz, apă pe care o iau de la izvor și, ceea ce e mai important, au aer curat. Fiecare și-a decorat zona în care locuiește cum a putut și cum a știut mai bine. Pe lângă flori, s-au improvizat gărdulețe sau diverse sculpturi din lemn.

„Fiecare cum se gospodărește. Nu se întamplă să se fure ceva. Tot ca acasă. Nu lipsește nimic. Toți care sunt aici cu rulotele sunt pensionari. Toți cam suntem cu probleme. Aici e aerul foarte curat”, a povestit Voica Gheorghe, din Târgoviște.

Voica nu stă degeaba, și nici vecinii rulotiști. Fiecare își găsește câte o preocupare și timpul trece repede.

„Azi am cosit iarba, ne plimbăm, ne mai ducem un pic pe la cabană, ne ducem prin pădure. Facem mișcare. Din aprilie am venit, plec în septembrie. Mai mergem la două săptămâni acasă, stăm o zi și ne întoarcem”, a mai spus Voica Gheorghe.

Potrivit acesteia, vacanța pe Valea Cerbului este o terapie datorită aerului curat, dar nu numai.

„Este un copac foarte mare care se zice că a fost testat de doctorul Streinu Cercel și care are o energie extraordinară. Se duc oamenii și stau lângă el cinci minute și se revigorează. Pentru asta stăm, pentru aer”, a mai spus femeia venită din Târgoviște.

Pe Valeria Chilom am găsit-o pregătind meniul pentru două zile. Este din Urleta, de lângă Câmpina, dar noua ei casă este, pentru luni bune, Valea Cerbului.

„Fac o ciorbică de fasole verde, am pus să fac și o fripturică. Uitasesm de usturoi și am dat la o vecină să cumpere. Care cum pleacă întrrebăm:

Primarul din Bușteni, Irinel Ghiță, știe că în Valea Cerbuluise umple de oameni în perioada verii și pentru asta a pus în zonă toalete ecologice și containere de gunoi, pentru ca oamenii să se poată gospodări cât mai bine.

„În perioada iulie – septembrie este un exod al turiștilor și nu numai în zonă. Este un mod de viața pentru ei, pentru așa zișii locatari de vară din Bușteni. Avem pe Valea Cerbului toalete ecologice, containere de gunoi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Irinel Ghiță, primarul din Bușteni.

Cei din cartierul rulotiștilor au parte, destul de des, și de musafiri nepoftiți: urșii le dau târcoale, aproape în fiecare seară, în căutarea hranei, dar oamenii s-au obișnuit și nu își mai fac probleme.