Pâinea norocoasă a lui Părpălea. Cum a ajuns „mortul lui Dragnea” să câștige la loteria fiscală fără să vrea să participe

Publicat: 14 04. 2015, 16:08
Actualizat: 04 08. 2015, 20:30

Pe 7 februarie, într-o sâmbătă, Romică Părpălea, omul botezat „mortul lui Dragnea”, cumpăra niște pâine albă de la un producător local din Alexandria, județul Teleorman, pentru părinții săi. Nu s-ar fi așteptat atunci că fix acea pâine, cu al ei bon fiscal de 6,3 lei, îi va aduce un premiu de la Ministerul de Finanțe, după prima extragere a loteriei fiscale, care a avut loc luni, în a doua zi de Paște.

Romică Părpălea, cel despre care vicepremierul Liviu Dragnea spunea că e „mort din 1991″, se simte mai viu ca niciodată. Pe lângă faptul că este pe lista primilor câștigători ai loteriei fiscale, a depus deja și cererea de revendicare a premiului și așteaptă să vadă câți bani va primi.

Teleormăneanul spune că nu intenționa să participe la loterie, ci, din obișnuință, păstra bonurile acasă.

„Cum să reacționez? Am stat și m-am uitat printre bonurile pe care le aveam, am văzut bonul acesta și nu mi-a venit să cred. Nu știam care e regulamentul, dacă mă încadrez sau nu. Pur și simplu aveam mai multe bonuri, de obicei iau bonurile fiscale și le păstrez”, a povestit el, contactat de gândul.

Sursă foto: Facebook Romică Părpălea

„Poate că Dumnezeu s-a orientat și către mine, la cât am avut de suferit în ultimii ani, după ce am fost suspendat din partid. Toate structurile statului din Teleorman mi-au căutat nod în papură, la un moment dat am vrut să emigrez în Noua Zeelandă sau în Australia. Dumnezeu și-a întors fața către mine. Că voi câștiga un leu, un milion, zece, mie îmi demonstrează că mă iubește și că m-a ajutat încă o dată”, a adăugat Părpălea.

Întrebat ce va face cu banii, teleromăneanul nu și-a făcut un plan anume, dar știe cum îi va împărți.

„O să ajut niște oameni amărâți din Bragadiru, am o familie, cu doi copii, care a rămas fără casă, fără nimic. Și să-mi mai ajut părinții, copiii, că eu pentru mine mă descurc să trăiesc. O să împart la fiecare”, a răspuns el.

Cât despre „pâinea norocoasă”, Romică Părpălea susține că va cumpăra, în continuare, pâine de la acel producător local care i-a emis bonul câștigător.

Dosarul „Referendumul” și „mortul lui Dragnea”

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, în dosarul „Referendumul”, el fiind acuzat că a creat și coordonat un sistem integrat de fraudare a voturilor.

Procurorii au identificat cinci metode de fraudă: falsificarea listei de alegători din localitate, voturi în numele căpșunarilor, voturi pe numele morților, fraude cu urna mobilă și mituirea pedeliștilor din secțiile de votare.

Potrivit procurorilor, coloana vertebrală a operațiunii de fraudare de care este acuzat Dragnea a fost sistemul informatic utilizat de liderul PSD. Acest sistem era compus din mai multe servere, un soft și un call-center. Sistemul a fost conceput pe trei paliere, pe o structură piramidală. Primul palier era constituit din aproximativ 14.000 de utilizatori care erau conectați la sistem prin intermediul telefoanelor mobile.

La momentul respectiv, Liviu Dragnea a spus că denunțul a fost făcut de „un teleormănean mort din 1991”. Surpriza a venit chiar de la denunțător: Romică Părpălea.

„Eu l-am denunțat pe Liviu Dragnea. Deocamdată sunt viu”, a spus atunci teleormăneanul, pentru gândul.