PERICOL. Premierul Orban: România ar fi ajuns „Italia la pătrat” dacă nu erau luate măsuri dure

Publicat: 28 06. 2020, 22:55
Orban: Miercuri voi convoca toţi miniştrii şi toate instituţiile statului cu atribuţii de control

Premierul României, Ludovic Orban, este de părere că România a scăpat de o fază gravă a pandemiei datorită măsurilor luate din timp, chiar înainte de starea de urgență. Acum nu ne confruntăm cu valul doi al pandemiei, spune șeful Executivului. 

Premierul Orban a declarat duminică seară, la Realitatea Plus, că România ar fi ajuns „Italia la pătrat” dacă autoritățile nu ar fi impus măsuri de izolare și carantinare, el spunând în acest context că nu înțelege decizia CCR, așa cum nu a fost „corectă” nici decizia CCR privind amenzile.

Ludovic Orban a vorbit și despre numarul mare de cazuri coronavirus din ultimele zile, conform Realitatea.net. El este de parere că acum nu ne confruntăm cu valul 2 ci sunt doar efectele relaxarii si chiar si efectele unor lideri politici iresponsabili care au indemnat oamenii sa nu mai respecte regulile.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras și el atenția, tot duminică seara, că autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus. Totul după creșterea semnificativă a numărului de infectări și a ratei de infectare.

Șeful Guvernului a vorbit la postul TV despre valul de creștere a numărului de cazuri de coronavirus. „Nu a trecut încă primul val. Nu e corectă definirea „valul 2″. Nu e vorba de un val 2. Ca să fie un val 2, trebuie să treacă primul val care încă nu a trecut. Ce se întâmplă în România e într-o oarecare măsură firesc. Românii au fost supuși la măsuri restrictive greu de acceptat, deși am avut un plan de relaxare în trepte, un plan care să permită reluarea activităților în ordinea descrescătoare a riscului, există o relaxare și o atitudine de neglijare a pericolului. Această atitudine a fost generată și de foarte multe luări de poziții din partea unor lideri politici iresponsabili care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat pericolul și i-au determinat pe mulți să nu perceapă la adevărată gravitate riscul epidemiei”, a spus Ludovic Orban.

Nu e vorba de un val 2. Ca să fie un val 2, trebuie să treacă primul val care încă nu a trecut. Ce se întâmplă în România e într-o oarecare măsură firesc” – Ludovic Orban

Orban: Dacă nu luam măsuri pentru carantinare și izolare, România era Italia la pătrat

Premierul  a vorbit și despre atacurile la Curtea Constituțională venite din partea Avocatului Poporului care a contestat atât amendarea cetățenilor cât și carantinarea lor și izolarea lor în starea de urgență, unelte fără care Guvernul nu ar fi putut limită numărul de cazuri de coronavirus.

„Grav este că atacurile la Curtea Constituțională, generate de Avocatul Poporului, au lipsit autoritățile statului de instrumentele necesare și au creat foarte multe situații care sunt de natură de a crește riscul epidemimologic. Numai ultimul exemplu, noi dacă nu luam măsuri pentru carantinare și izolare, România era Italia la pătrat. Dacă nu aveam la dispoziție posibilitatea carantinarii și izolării, oameni infectați ar fi răspândit virusul”, a explicat Orban la Realitatea Plus.

Pandemia de coronavirus își arată colții în România, în contextul unei relaxări premature a populației în fața pericolului nevăzut. Avertismentele medicilor și autorităților nu par să fie luate în serios, iar cifrele devin tot mai alarmante de la o zi la alta. Numărul pacienților internați la Terapie intensivă a depășit în forță pragul de 200, iar decesele din ultimele 24 de ore sunt mult mai multe decât în zilele precedente – 23 de persoane.