Președintele polonez amână recunoașterea independenței Kosovo

Publicat: 15 02. 2012, 11:58
Actualizat: 01 04. 2012, 22:53
Președintele Poloniei, Lech Kaczynski, a amânat adoptarea unei decizii privind recunoașterea independenței Kosovo, aceasta fiind o nouă problemă de politică externă care generează un conflict între Guvern și președinție, relatează postul public de radio polonez, în pagina electronică.

Kaczynski și premierul Donald Tusk au avut în cursul nopții de ieri o întrevedere de două ore și jumătate, pentru a discuta despre recunoașterea Kosovo ca stat independent. "Dacă nu ar fi scepticismul președintelui, am fi luat decizia marți, la reuniunea Cabinetului", a declarat premierul.

"I-am cerut ministrului de Externe (Radoslaw) Sikorski, înainte de a pleca (luni, la reuniunea miniștrilor de Externe ai UE) la Bruxelles, să îl informeze pe președinte cu privire la decizia noastră. Președintele ne-a lăsat să credem că este împotriva unei decizii rapide", a adăugat Tusk.