Prima stație inteligentă de biciclete din țară NU POATE FI FOLOSITĂ. De două luni, Primăria nu a finalizat PROCEDURILE

Publicat: 22 07. 2018, 14:29
Actualizat: 02 10. 2018, 18:13

Stația de biciclete, punctul principal de atracție din primul Velo Park din România, inaugurat de Primăria Focșani pe 1 iunie, nu poate fi folosită după aproape două luni, pentru că nu are regulament de funcționare.

Investițiile în parc au costat aproximativ un milion de lei, dar bicicletele nu pot fi închiriate.

„A fost o problemă legată de regulamentul de organizare și funcționare a acestui parc Velo Park,” încearcă să explice primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă. „De fapt, nu a parcului, ci doar a modulului de biciclete pentru închiriere. Noi am decis, în prima etapă, ca toate aceste biciclete să poată fi acordate cu titlu gratuit pe o perioadă scurtă, de maximum două ore, cetățenilor interesați. Executantul ne-a dat 1.000 de carduri, pe care să le dăm cetățenilor care se vor înscrie. Din păcate, trebuie să urmăm o procedură legală pentru a face facilă predarea acestor carduri, având în vedere noile prevederi legate de protecția datelor cu caracter personal.”

Autoritățile speră că problema s-ar putea rezolva în următoarele săptămâni, însă până atunci, focșănenii care vor să închirieze biciclete sunt refuzați de paznicul complexului.

„Deocamdată nu s-au dat în funcționare, dar nu știu care este motivul. Nu știu. Există doritori, sunt oameni care vor să le folosească. Și pleacă așa cum au venit , din păcate. Nu este vina noastră, asta este”, a explicat unul dintre paznicii parcului, Mariana Brânduș.

În prezent, parcul tematic din Focșani poate fi folosit doar de copiii care vin cu bicicleta proprie. În interior, bicicliștii se plimbă și învață noțiuni rutiere, deoarece aleile au intersecții și semne de circulație, simulând situații reale din trafic.

Bicicletele parcului sunt monitorizate prin GPS.