Proteste ale transportatorilor față de majorarea accizei la carburanți. „Nu putem accepta explicațiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis”

Publicat: 09 12. 2013, 14:38
Actualizat: 17 08. 2017, 00:01

Proteste ale transportatorilor rutieri de mărfuri, care au blocat practic traficul pe centurile marilor orașe, nemulțumiți de majorarea accizei la carburanți pe care o consideră lipsită de logică, precum și de lipsa dialogului cu autoritățile. Proteste au loc în București, Cluj, Arad și Sibiu.

Transportatorii au comunicat că au oprit, luni, activitatea și nu au mai trimis mașini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederației Naționale Rutiere (CNR).

Augustin Hagiu a spus că transportatorii rutieri de mărfuri așteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să își respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunțate atunci au fost suspendate.

Hagiu a precizat că după ce vor fi rezolvate solicitările menționate în minuta încheiată în luna mai, se poate intra într-un dialog cu reprezentanții Ministerului Transporturilor.

În cadrul protestului, unii dintre șoferii de autocamioane aflați pe trasee intenționează să meargă în coloană, cu viteze reduse.

În minuta din 22 mai, semnată de Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor în acea perioadă, și reprezentanții UNTRR și CNR, Radu Dinescu și Meyer Siegfried, se arăta că, în maxim 30 de zile, MT va analiza propunerile partenerilor sociali și, ulterior, va propune un program punctual pentru soluționarea problemelor.

De asemenea, în document se menționa că vor fi constituite subcomisii de specialitate, formate din reprezentanți ai MT și ai transportatorilor, care să dezbată și să promoveze modificări și completări ale unor acte normative.

Confederația Națională Rutieră a anunțat, în 5 noiembrie, că din 9 noiembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susținând că „au epuizat toate căile diplomatice” în relația cu autoritățile, care nu își respectă angajamentele, și că cea mai recentă „lovitură” din partea Guvernului este creșterea accizelor la carburanți.

Potrivit CNR, în ultimele luni, patronatele din transporturi au transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe, incluzând și soluții pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale confederației nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu „a refuzat întâlnirile cu reprezentanții patronatelor membre CNR”.

Transportatorii rutieri de mărfuri susțin, totodată,  că mai primesc încă o lovitură de la Guvern prin scumpirea carburanților, prin creșterea accizei și prin noua taxă de 7 eurocenți.

„Transportatorii autohtoni nu pot înțelege și nici nu pot accepta explicațiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, «amortizarea» celor 7 cenți pe fondul presupuselor predicții privind scăderea cotației internaționale a barilului este o aberație și un non sens, atât timp cât, într-o asemenea situație, în țările europene prețul carburanților va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă și mai mult transportatorii români în afara competiției din piața europeană și regională. Dacă totuși o astfel de măsură ar căpăta sens, este și mai de neînțeles raționamentul aceluiași guvern care, crescând efortul transportatorilor autohtoni ce alimentează cu carburant în țara noastră, doresc să construiască cu prioritate autostrăzi în afara fluxurilor și coridoarelor de transport comercial, utilizând sumele ce speră a fi colectate din noua taxă”, se arată într-un comunicat.

În acest context, transportatorii rutieri de mărfuri sunt „mai deciși ca niciodată” să renunțe la activități pentru o perioadă nedeterminată.

Confederația Națională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și de persoane și are în componență peste 36 de structuri asociative din Federația Operatorilor Români de Transport, respectiv Federația Transportatorilor Europa. CNR reprezinta interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din România.