Proteste la Guvern, la Cotroceni și în țară. Manifestanții au cerut demisii

Publicat: 11 02. 2017, 23:13

UPDATE 23:12 Protestele s-au încheiat atât în Piața Victoriei, cât și la Palatul Cotroceni. La Guvern au fost prezente sâmbătă seara în jur de 2.000 de persoane, în timp ce la manifestațiile anti-Iohannis au participat câteva sute de persoane. 

UPDATE 21:13 Numărul protestatarilor de la Guvern a ajuns la 2.000 de persoane. 

UPDATE 20:40 Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la 1.000 de persoane.

UPDATE 20:35 Peste 1.500 de persoane protestează, sâmbătă seara, în Piața Unirii din Cluj-Napoca și cer demisia Guvernului Grindeanu, unii având pe cap coifuri confecționate din staniol, susținând că îi protejează față de „forțele inculte”, iar un protestatar a adus „un aparat de manipulare psihotronică a maselor”.

Protestatarii s-au adunat, sâmbătă seara, în Piața Unirii din Cluj-Napoca având cu ei steaguri tricolore, dar și pancarte cu mesaje precum „Depolitizarea CNA – stopați dezinformarea și manipularea zonelor rurale”, „Romania I will never Liviu”, „Jos Tăriceanu, Dragnea și Grindeanu”, „Fără imunitate, rezist”, ei scandând „Nu cedăm”, „Rezistăm”, „Jos Guvernul”, „Demisia”, „Ne-am trezit”, „Hoții”.

„Mi-am confecționat acest coif din staniol după ce au apărut elucubrații potrivit cărora am fi manipulați psihotronic de forțe oculte. Și atunci am zis că e bine să mă protejez. Până acum nu am avut nicio treabă cu politica, nu am ieșit la demonstrații, dar ceea ce s-a întâmplat cu OUG 13 m-a determinat să ies în piață, am fost indignat”, a spus Tudor.

Un alt protestatar a construit un „aparat de manipulare psihotronică a maselor” pentru că a auzit că manifestanții ar fi manipulați.

„Este un aparat făcut la mișto, pentru că prostiile spuse despre undele psihotronice trebuie combătute cumva”, a spus acesta.

Manifestanții cer, în continuarea, demisia Guvernului Grindeanu și aprobarea OUG 14 prin care s-a abrogat OUG 13 privind Codurile.

În jurul orei 20, protestatarii au pornit într-un marș prin centrul orașului.

UPDATE 20:34 La Sibiu sunt peste 2.500 de oameni care protestează, pentru a doisprezecea seară la rând, împotriva Guvernului.

Protestatarii s-au adunat în jurul orei 19 în Piața Mare din oraș, cu steaguri tricolore și pancarte pe care scrie „#Rezist”, „Fără imunitate”, „Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare”.

În jurul orei 19.30, protestatarii au plecat în marș pe străzile orașului, parcurgând mai mulți kilometri.

Sibienii scandează „Jos Guvernul”, „PSD Ciuma roșie”, „Rezistăm, nu plecăm”, „Demisia”.

În jur de două sute de persoane protestează în Piața Victoriei, pentru a douăsprezecea zi la rând, solicitând demisia Guvernului condus de Sorin Grindeanu. Manifestanții scandează „ALDE și PSD- Dictatura roșie!”, „Jos Guvernul!”, „Liviu Dragnea, îți dorim, îți dorim tot neamul/ Să te duci la pușcărie cu Sorin Grindeanu” și „PSD- Ciuma roșie!”.

În Capitală se înregistrează -8 grade Celsius, la ora transmiterii știrii. Traficul în zona Pieței Victoria nu este blocat sau restricționat.

Manifestanți au venit sâmbătă și în fața Palatului Cotroceni, având pancarte cu mesaje precum „Demisia!”, „Pas cu pas scăpăm de sas”, DNA = Poliție politică”, „Jos, Iohannis!”, „Vom sta aici până vei pleca!”, „Ghinion, fă pași!”

Protestatarii suflă în vuvuzele și scandează „Demisia”.

Traficul este blocat, la momentul transmiterii știrii, pe bulevardele Eroii Sanitari și Gheorghe Marinescu.

Este a șaptea zi consecutivă când manifestanții se adună în fața Palatului Cotroceni, într-un mesaj de susținere pentru Guvernul Grindeanu, cerând demisia președintelui Klaus Iohannis.