SCOATE CĂȘTILE! Nu folosi telefonul! Elevii din Suceava, întâmpinați la trecerile de pietoni cu MESAJE PE ASFALT

Publicat: 10 09. 2018, 15:56
Actualizat: 11 02. 2019, 14:32

Un proiect inedit, menit să atragă atenția elevilor și părinților, pentru ca micuții să nu cadă victime accidentelor rutiere a fost lansat de Inspectoratul de Poliție Suceava în colaborare cu un ONG din oraș.

Trecerile de pietoni de lângă patru școli și licee din oraș au fost inscripționate cu mesaje pentru elevi și părinți precum „Ia-ți copilul de mână!” sau „Coboară de pe bicicletă!” la școlile primare și gimnaziale și „Nu folosi telefonul!” sau „Scoate căștile!” în zona liceelor.

Aceste mesaje urmează să fie inscripționate pe toate trecerile de pietoni situate în apropierea unităților de învățământ din județ.

„Prevenirea victimizării copiilor urmare a accidentelor rutiere reprezintă o prioritate a poliției sucevene. O categorie specială de participanți la traficul rutier o reprezintă copiii, care, în contextul particularităților specifice vârstei, sunt vulnerabili la implicarea în accidente de circulație, reacțiile lor fiind imprevizibile pentru conducătorii auto”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Suceava.

Polițiștii arată că, împreună cu o asociație, au inițiat un proiect de marcare și inscripționare a trecerilor pentru pietoni din zona școlilor cu recomandări preventive.

„Astfel de marcaje au fost deja realizate în acest weekend în zona a patru unități de învățământ din municipiul Suceava, iar în perioada următoare proiectul va fi extins, cu sprijinul partenerilor, preconizându-se realizarea unor astfel de marcaje de impact la nivelul întregului județ”, se mai arată în comunicat.

Luni, la deschiderea anului școlar, peste 300 de polițiști suceveni au participat la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an 2018/2019.