Trafic închis pe un drum național din Argeș, din cauza unei alunecări de teren

Publicat: 03 08. 2018, 10:20
Actualizat: 26 03. 2019, 06:13

Potrivit IPJ Argeș, pe DN73D – Mioarele-Boteni, din cauza apei infiltrate în terasamentul drumului, covorul asfaltic s-a crăpat și s-a denivelat.

Traficul este oprit de la ora 5.30 și redirecționat pe DN 73.

Reprezentanții ISU Argeș au precizat că alunecarea de teren transversală pe DN 73 D s-a produs pe 90 – 100 de metri, s-au format gropi în carosabil cu o adâncime de 40-50 de centimetri, în unele zone de un metru.

„Nu se mai poate intra în Boteni dinspre Câmpulung”, au spus reprezentanții ISU Argeș.

Potrivit Centrului Infotrafic, vineri dimineață circulația este întreruptă pe 4 drumuri naționale din cauza ploilor: DN 11B, în zona localității Cătrușa, județul Covasna, DN 2H, în localitatea Milișăuți, județul Suceava, DN73D între localitățile Mioarele și Boteni, județul Argeș și DN 2L, în localitatea Soveja, județul Vrancea.