Trei sferturi dintre cerșetorii din Geneva sunt români – raport

Publicat: 15 02. 2012, 10:59
Actualizat: 15 03. 2012, 19:31
Trei sferturi dintre cerșetorii din Geneva sunt de origine română, potrivit unei anchete desfășurate de forțele de ordine elvețiene, pe fondul sentimentului de insecuritate provocat de acest fenomen în rândul populației, relatează Tribune de Geneve, în ediția electronică de sâmbătă.

Deși cerșetorii, majoritatea de origine română, nu reprezintă o invazie în Geneva, aceștia sunt suficient de mulți și plasați în locuri strategice, pentru a nu lăsa pe nimeni indiferent, comentează cotidianul elvețian, subliniind că dacă pe unii dintre locuitorii orașului Geneva îi înspăimântă acest fenomen, alții se simt vinovați pentru că nu se iau măsuri de prevenire a acestuia.

Majoritatea cerșetorilor, romi veniți din Europa de Est, ocupă locuri strategice, cum ar fi intrările în marile magazine, bănci sau oficii poștale, situație care nemulțumește atât comercianții, cât și clienții, relatează cotidianul elvețian.

"Fenomenul a luat amploare în urmă cu două luni. Un grup de bărbați și femei s-au instalat în apropierea agenției noastre și se înlocuiesc alternativ. A devenit un adevărat loc de muncă organizat", constată Eric Hochwahr, de la o bancă din Geneva. Emoționați, angajații agenției regretă că "nu există structuri pentru a-i primi" pe romi, dar recunosc că prezența lor le deranjează clienții. Aceștia "își retrag banii de la casierie în loc de a folosi distribuitoarele automate", continuă Hochwahr.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro