VIDEO Incendiu violent în gara Oravița. Flăcările au cuprins patru vagoane

Publicat: 21 03. 2019, 21:18

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a anunțat, joi seara, că a fost solicitat prin apel la 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gara orașului Oravița, la mai multe vagoane dezafectate.

Imediat, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la patru vagoane și amenința să se propage la alte trei garnituri, precum și la un depozit.

„În aproximativ 15 minute de la anunțare, pompierii militari au reușit să localizeze incendiul și au acționat și pentru îndepărtarea celorlalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări. Având în vedere suprafața mare afectată, pentru eficientizarea misiunii de stingere a fost solicitat în sprijin un al treilea echipaj din cadrul aceleiași secții de pompieri”, a arătat ISU Caraș-Severin.

La ora transmiterii acestei știri, pompierii din județul Caraș-Severin intervin pentru lichidarea incendiului.